Fotbal: Real Madrid a oficializat plecarea căpitanului Nacho Fernandez
Fotbal: Real Madrid a oficializat plecarea căpitanului Nacho Fernandez
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestReal Madrid a oficializat marţi, prin intermediul unui comunicat, plecarea fundaşului Nacho Fernandez, căpitanul care a condus echipa spaniolă de fotbal la câştigarea celui de-al 15-lea său titlu de campioană a Europei, pe 1 iunie la Londra, şi care a evoluat întreaga sa carieră de până acum la gruparea de pe Santiago Bernabeu, informează EFE.
Nacho, în vârstă de 34 de ani, a sosit la academia clubului Real Madrid în 2001, la vârsta de 10 de ani, făcându-şi debutul la prima echipă în aprilie 2011, sub comanda antrenorului Jose Mourinho.
În cele 12 sezoane care au trecut de atunci, el a disputat în total 364 de meciuri în tricoul "blanco", reuşind să devină, alături de croatul Luka Modric, jucătorul cu cele mai multe trofee din istoria lui Real Madrid (26): 6 Ligi ale Campionilor, 5 Cupe Mondiale ale Cluburilor, 4 Supercupe ale Europei, 4 titluri de campion al Spaniei, 2 Cupe ale Regelui şi 5 Supercupe ale Spaniei.
Campion european cu selecţionata Under-21 a Spaniei, Nacho participă în prezent la EURO 2024 cu prima reprezentativă a ţării sale, pe care a ajutat-o anul trecut să câştige Liga Naţiunilor.
Clubul Real Madrid a ţinut să-i ureze "mult succes în noua etapă a vieţii" lui Nacho Fernandez, care se pregăteşte să plece în Arabia Saudită, la echipa Al-Qadisiyah FC, proaspăt promovată în prima ligă a acestei ţări, antrenată de spaniolul Jose Miguel Gonzalez "Michel" şi care îi va plăti un salariu de 10 milioane de euro pe an, în următoarele două sezoane, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.