REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
23.4° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Fotbal: Roberto Mancini a demisionat din funcţia de selecţioner al echipei Italiei

Fotbal: Roberto Mancini a demisionat din funcţia de selecţioner al echipei Italiei

A.F. 14 august 2023 | 00:00 485

Roberto Mancini, aflat în funcţie din mai 2018 şi câştigător cu "Squadra Azzurra" a EURO 2021, a demisionat din funcţia de selecţioner al echipei de fotbal a Italiei, a anunţat, duminică, Federaţia italiană de fotbal (FIGC), citată de AFP.

Fotbal: Roberto Mancini a demisionat din functia de selectioner al echipei ItalieiRoberto Mancini

"FIGC a luat act de demisia lui Roberto Mancini din postul de selecţioner primită în seara de sâmbătă", a precizat Federaţia într-un comunicat dat publicităţii, fără să ofere motivele acestei decizii.

"Ca urmare a meciurilor importante pentru echipa naţională, cu partidele de calificare pentru EURO-2024, cu Macedonia de Nord şi Ucraina pe 10 şi 12 septembrie, FIGC va anunţa numele noului selecţioner al Nazionale în următoarele zile", a adăugat Federaţia.

După anunţul demisiei lui Mancini, presa italiană a menţionat numele lui Luciano Spaletti, cel care a condus-o pe Napoli la titlu în sezonul trecut, drept posibil înlocuitor.

Demisia lui Mancini este considerată o surpriză de proporţii în plină lună august, fără niciun semn anterior. La începutul lunii, FIGC anunţase că Mancini va fi responsabil şi cu supervizarea selecţionatelor Italiei Under 20 şi 21 ani, citează Agerpres.

Mancini l-a înlocuit în mai 2018 pe Luigi di Biagio, numit cu titlu provizoriu după eşecul Nazionale de a se califica la Mondialul din 2018 sub conducerea lui Gian Piero Ventura.

Mancini (58 ani) a câştigat EURO 2021 cu Italia, dar a ratat la rândul său calificarea Italiei la Cupa Mondială din 2022 din Qatar.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712