REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
22.4° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Fotbal: Sadio Mane, suspendat un meci de Bayern Munchen după altercaţia sa cu Leroy Sane

Fotbal: Sadio Mane, suspendat un meci de Bayern Munchen după altercaţia sa cu Leroy Sane

A.F. 15 aprilie 2023 | 00:00 414

Atacantul senegalez Sadio Mane a fost exclus din lotul echipei germane de fotbal Bayern Munchen pentru meciul de sâmbătă cu Hoffenheim, din Bundesliga, după o altercaţie cu Leroy Sane, avută marţi, în urma partidei cu Manchester City, din sferturile Ligii Campionilor, a anunţat, joi, clubul bavarez, într-un comunicat citat de AFP.

Fotbal: Sadio Mane, suspendat un meci de Bayern Munchen dupa altercatia sa cu Leroy SaneSadio Mane, Leroy Sane

Internaţionalul senegalez (31) a fost şi amendat de club pentru ''abatere de conduită după meciul din Liga Campionilor al lui Bayern la Manchester City'', a explicat gruparea germană.

Astfel, Mane va putea fi la dispoziţia antrenorului Thomas Tuchel pentru returul sfertului de finală cu Manchester City, programat miercuri, pe Allianz Arena.

După eşecul la scor de forfait (0-3) de pe Etihad Stadium, în vestiar, între Sane şi Mane a avut loc o altercaţie, cel mai bun jucător african al anului 2022 reproşându-i internaţionalului german felul în care i s-a adresat la o acţiune din finalul meciului, potrivit presei germane, citează Agerpres.

Mane, intrat pe teren în min. 69, l-a lovit în faţă pe Sane, spărgându-i buza inferioară.

Cei doi jucători au luat parte la antrenamentul lui Bayern de joi dimineaţa, când Thomas Tuchel a discutat separat cu Sadio Mane câteva secunde. Înaintea antrenamentului, Mane fusese convocat de directorul sportiv Hasan Salihamidzic şi de preşedintele consiliului director, Oliver Kahn, pentru a-şi explica gestul.

Mane a sosit la Bayern în vara anului 2022 de la Liverpool, pentru un transfer estimat la 32 de milioane de euro. Senegalezul s-a accidentat în la începutul lunii noiembrie şi a ratat participarea la Cupa Mondială din Qatar.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699