REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.4° Constanța Vin., 26 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6802
26.4° Constanța Vineri, 26 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6802
 

Fotografii făcute cu patru zile înaintea exploziilor Nord Stream arată nave ruse în apropierea gazoductelor

Fotografii făcute cu patru zile înaintea exploziilor Nord Stream arată nave ruse în apropierea gazoductelor

A.F. 18 aprilie 2023 | 19:57 1034

O ambarcaţiune de patrulare daneză a realizat 112 fotografii ale unor nave ruse în apropierea gazoductelor Nord Stream, cu patru zile înainte de exploziile care au avariat această infrastructură energetică, relatează cotidianul Information, citat de DPA.

Fotografii facute cu patru zile inaintea exploziilor Nord Stream arata nave ruse in apropierea gazoductelor

Publicaţia i-a solicitat Comandamentului danez al apărării să analizeze dosarele, potrivit portalului de ştiri german t-online.de, care a scris prima dată despre acest subiect, relatează Agerpres.

Publicația a relatat că ceruse acces „la imaginile şi înregistrările video, cu vehicule ruse, luate de la bordul P524 Nymfen pe 22 septembrie 2022”. Nymfen este o ambarcaţiune de patrulare daneză.

Publicaţia Information nu a primit acces la dosare întrucât ancheta privind exploziile de la conductele Nord Stream era încă în desfăşurare. Totuşi, cotidianul a primit răspunsul că „au fost identificate 112 fotografii şi nicio înregistrare video'” în legătură cu cererea de acces la dosare.

La finalul lui septembrie 2022, patru scurgeri au fost descoperite la conductele de gaz Nord Stream 1 şi 2 ca rezultat al unor explozii în apropiere de insula daneză Bornholm, din Marea Baltică.

Autorităţile daneze bănuiesc că a fost vorba despre un act de sabotaj, însă nu este clar cine s-a aflat în spatele acţiunii.

Germania, Suedia şi Danemarca au lansat anchete asupra acestui incident, citează digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436