REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Franţa: 142.500 de cereri de azil în 2023, un record

Franţa: 142.500 de cereri de azil în 2023, un record

A.F. 24 ianuarie 2024 | 00:00 187

Numărul cererilor de azil în Franţa a crescut cu 8,6% anul trecut în raport cu 2022, ajungând la nivelul istoric de aproape 142.500, cel mai ridicat înregistrat vreodată, a anunţat marţi Oficiul francez de protecţie a refugiaţilor şi apatrizilor (Ofpra), transmite AFP.

Franta: 142.500 de cereri de azil in 2023, un record

'În 2023, aproape 142.500 de cereri de protecţie internaţională au fost înaintate la Ofpra, luând în considerare toate procedurile. Printre ele, se numără circa 123.400 de prime cereri de azil', a informat Ofpra, anunţând datele provizorii pe anul trecut.

În 2022, agenţia, mandatată să atribuie statutul de refugiat în Franţa, înregistrase 131.000 de cereri, puţin sub precedentul vârf istoric consemnat în 2019, înainte criza COVID-19: 132.000.

'Această creştere nu este proprie Franţei, ea se înscrie într-un context european şi rămâne, de altfel, net inferioară mediei europene, care ar urma să situeze între 15 şi 20%', a comentat pentru AFP directorul Ofpra, Julien Boucher.

Creşterea este deosebit de pronunţată în Germania, care a înregistrat în 2023 în jur de 350.000 de cereri, conform Ofpra.

Potrivit ONU, la nivel mondial peste 110 milioane de persoane s-au deplasat forţat în prima jumătate a anului trecut, din cauza conflictelor armate precum cel din Ucraina, a unor fenomene naturale precum inundaţii şi secete sau a unor crize umanitare precum în Afganistan.

Pentru al şaselea an consecutiv, în Franţa cele mai multe prime cereri de azil au fost depuse de afgani (peste 175.000), urmaţi de persoane din Bangladesh (8.600), Turcia (8.500), Republica Democratică Congo (8.000) şi Republica Guineea (7.000), conform datelor Ofpra.

Procentul de cereri acceptate a fost în 2023 de 33%, în plus cu patru puncte procentuale faţă de 2022, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510