Franţa: Cine sunt victimele atacului de la Nisa
Franţa: Cine sunt victimele atacului de la Nisa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUna din victimele atacului cu cuţitul de joi dimineaţa din bazilica Notre Dame din Nisa este o femeie în vârstă de 60 de ani, care a suferit "o tăiere a gâtului care echivalează cu o decapitare", conform informaţiilor furnizate de procurorul şef antiterorism al Franţei, informează dpa, citată de Agerpres.
O a doua victimă, paracliserul în vârstă de 55 de ani al bisericii, a suferit, la rândul său, o tăietură adâncă la nivelul gâtului, a declarat procurorul Jean-Francois Ricard într-o scurtă declaraţie de presă.
Cea de-a treia victimă, o femeie în vârstă de 44 de ani, a murit în urma multiplelor răni provocate de cuţitul agresorului într-un restaurant din apropiere, la scurt timp după ce a fugit din biserică printr-o uşă laterală, a spus Ricard.
Un exemplar al Coranului, două telefoane, un cuţit cu o lamă de 17 cm, folosit în atac, precum şi alte două cuţite neutilizate au fost găsite la locul atacului, a adăugat Ricard.
Parchetul Naţional Antiterorist (PNAT) a deschis o anchetă pentru ''asasinat şi tentativă de asasinat având legătură cu o faptă teroristă''.
Agresorul, rănit în timpul intervenţiei poliţiei, a fost transportat la spital.
Atacul a fost comis în ziua în care musulmanii celebrează naşterea profetului Mohamed.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News