Franţa: Procesul în cazul atentatelor jihadiste din ianuarie 2015 suspendat; principalul acuzat testat pozitiv
Franţa: Procesul în cazul atentatelor jihadiste din ianuarie 2015 suspendat; principalul acuzat testat pozitiv
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProcesul în cazul atacurilor jihadiste comise în ianuarie 2015 în Franţa este suspendat până marţi inclusiv, principalul acuzat, Ali Riza Polat fiind testat pozitiv pentru coronavirus, relatează AFP, citată de Agerpres.
Toţi cei 10 acuzaţi trebuie testaţi şi ''reluarea procesului va depinde de rezultatele acestor teste şi de evoluţia stării de sănătate a persoanelor în cauză'', potrivit unui e-mail al preşedintelui instanţei de judecată speciale Régis de Jorna trimis tuturor avocaţilor apărării şi ai părţii civile.
Miercuri după-amiază, dezbaterile au fost deja suspendate după o stare de rău acuzată de Ali Riza Polat.
Preşedintele a cerut ''tuturor să respecte regulile de distanţare fizică''. ''Pledoariile se vor face cu mască'' şi masca trebuie purtată corect'', a insistat el.
Paisprezece persoane sunt judecate începând cu 2 septembrie de instanţa specială, specializată în cazuri de terorism, pentru sprijinul acordat trioului jihadist care a semănat teroare în Franţa în perioada 7-9 ianuarie 2015.
De mai bine de două luni de procese, aproape 150 de martori şi experţi au luat poziţie în acest proces istoric, filmat pentru arhivele justiţiei, o premieră în domeniul terorismului, şi care se desfăşoară în condiţii de maximă securitate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News