REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Frații Tate, arestați pentru agresiuni sexuale comise în Marea Britanie

Frații Tate, arestați pentru agresiuni sexuale comise în Marea Britanie

Andreea VLAICU 12 martie 2024 | 09:38 1337

Frații Tate ar fi implicați în activități ilegale de natură sexuală pe teritoriul Regatului Unit. Arestarea lor a fost posibilă datorită emiterii a două mandate europene de către Marea Britanie.

Fratii Tate, arestati pentru agresiuni sexuale comise in Marea BritanieAndrew și Tristan Tate, arestați

În urma acestor acuzații, autoritățile au decis reținerea lor pentru o perioadă de 24 de ore pentru investigații suplimentare.

„La data de 11 martie a.c., în jurul orei 23:15, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din Voluntari au pus în aplicare două mandate europene de arestare, emise de către autoritățile judiciare din Marea Britanie, pentru comiterea de infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane pe teritoriul Marii Britanii. Cei doi bărbați au fost prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de cei în cauză. Cooperarea s-a realizat prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale. Cei doi bărbați au fost încarcerați în Arestul D.G.P.M.B”, conform unui comunicat al IPJ Ilfov.

Ce spun reprezentanții fraților Tate despre recentele acuzații

„Într-un viraj dramatic al evenimentelor, aseară, pe 11 martie 2024, frații Andrew și Tristan Tate au fost reținuți timp de 24 de ore și au primit un mandat european de arestare din partea autorităților britanice. Acuzațiile, referitoare la perioada 2012-2015, includ presupuse agresiuni sexuale, care au fost anterior respinse și clasate de către Serviciul de Parchet (CPS) în 2017-2019. Curtea de Apel București urmează să decidă astăzi cu privire la executarea mandatului. Această tentativă de reconsiderare a unor acuzații vechi de peste un deceniu i-a surprins pe frații Tate, lăsându-i consternați și profund afectați. Ei resping în mod categoric toate acuzațiile și exprimă dezamăgirea profundă față de faptul că astfel de acuzații serioase sunt aduse din nou în atenție fără dovezi noi semnificative. Frații Tate afirmă că momentul și circumstanțele în care aceste acuzații sunt reevaluate ridică semne serioase cu privire la motivele din spatele acestei acțiuni legale. Alegerea momentului sugerează că notorietatea lor ar putea juca un rol. Andrew și Tristan resping vehement toate acuzațiile și condamnă ceea ce percep ca o exploatare a sistemului legal. Ei sunt determinați să conteste aceste acuzații cu hotărâre și fermitate. Frații subliniază încrederea lor într-un proces legal echitabil și imparțial, în pofida circumstanțelor tulburătoare în care se află. În fața adversității, frații Tate găsesc susținere în sprijinul acordat de cei dragi, prieteni și echipa lor legală. Ei fac un apel pentru o examinare corectă a faptelor, exprimând convingerea că o revizuire atentă va arăta lipsa de temei a acuzațiilor împotriva lor. Pe măsură ce Curtea de Apel București se întrunește astăzi, frații Tate fac un apel public instanței să ia în considerare implicațiile extinse ale acestui caz și potențialul impact asupra justiției și procesului legal. Rămân hotărâți în căutarea adevărului și a justiției, având încredere că sistemul legal îi va reabilita în cele din urmă”, a transmis echipa de comunicare a fraților Tate.

Fratii Tate, arestati pentru agresiuni sexuale comise in Marea BritanieAndrew Tate

Acuzați de trafic de persoane în România, SUA și Marea Britanie

Conform DIICOT, infracţiunea de trafic de persoane ar fi fost comisă atât pe teritoriul României, dar şi în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.

Anchetatorii susţin că fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.

Cei doi fraţi le induceau în eroare pe tinere că ar dori o relaţie de căsătorie/concubinaj şi că ar avea faţă de ele sentimente reale de iubire (metoda 'loverboy').

Femeile ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite într-un imobil din judeţul Ilfov, unde, prin acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării, prin intermediul unor platforme de socializare, de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.

Victimele le-au povestit anchetatorilor că în vila din judeţul Ilfov era amenajat un studio de videochat, fiind întâmpinate la venire de paznici înarmaţi. Totodată, ele ar fi fost obligate să îşi facă tatuaje cu mesajul „owned by Tate".

Anchetatorii au identificat şapte victime în acest caz, însă doar trei s-au constituit părţi civile în dosar.

Cu privire la infracţiunea de viol, anchetatorii spun că, în luna martie 2022, una dintre fete ar fi fost constrânsă de unul dintre fraţii Tate, prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihice, să întreţină în mod repetat relaţii sexuale cu el.

Fratii Tate, arestati pentru agresiuni sexuale comise in Marea BritanieTristan Tate

De asemenea, referitor la infracţiunile de instigare la lovire sau alte violenţe, respectiv lovire sau alte violenţe, anchetatorii spun că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul „pedepsirii" uneia dintre fete care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre fraţii Tate, una dintre complice ar fi exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate.

În timpul anchetei, procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România: 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov; 15 autoturisme de lux; 14 ceasuri de lux; 2 lingouri şi o medalie, acţiuni la patru firme; sume de bani şi criptomonede, conform știrileprotv.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ce hram poarta fratii t**e, sa ne spuna serviciile, daca stiu. asa isi recupereaza marea britanie agentii? si noi avem de recuperat citiva de la ei: faceam schimb? sau sint periculosi, vin alegerile, cine stie ce spun!
1
3
Pana la urma tot o sa o puna de o condamnare de vreo 10 ani... Iar daca o sa o execute in Ro, o sa fie vai de c.u.rul lor.
7
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016