REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Frunzele de Ginkgo ar putea accelera recuperarea cognitivă după un accident vascular cerebral

Frunzele de Ginkgo ar putea accelera recuperarea cognitivă după un accident vascular cerebral

A.F. 15 februarie 2024 | 00:00 274

Un studiu efectuat în China a arătat că o substanţă extrasă din frunzele şi seminţele uscate ale arborelui Ginkgo ar putea îmbunătăţi recuperarea cognitivă precoce după un accident vascular cerebral (AVC), informează Xinhua.

Frunzele de Ginkgo ar putea accelera recuperarea cognitiva dupa un accident vascular cerebral

Cercetătorii asiatici, conduşi de cei de la Spitalul Tiantan din Beijing, au constatat în cadrul unui studiu clinic desfăşurat în mai multe centre medicale din China că persoanele diagnosticate cu un AVC cauzat de un cheag sangvin au beneficiat de o mai bună recuperare precoce a funcţiilor cognitive dacă au fost tratate cu injecţii intravenoase ce conţineau o combinaţie de componente biologice active din Ginkgo biloba în primele două săptămâni după accidentul vascular cerebral, potrivit Agerpres.

Studiul preliminar a fost prezentat recent la Conferinţa Internaţională din 2024 organizată de Asociaţia Americană de luptă împotriva AVC.

Cercetătorii au analizat recuperarea cognitivă a 3.163 de supravieţuitori ai unui AVC care au fost trataţi pentru AVC ischemic uşor până la moderat în China.

Până în cea de-a 90-a zi de monitorizare, potrivit autorilor studiului, pacienţii care au primit injecţii cu acel compus au obţinut scoruri mai bune la testele cognitive decât cei care au primit un placebo.

Arborele Ginkgo, care reprezintă una dintre cele mai vechi specii de arbori vii, este originar din Asia de Est şi este utilizat pe scară largă în medicina tradiţională chineză.

Întrucât perioada de monitorizare în acest studiu a fost de numai 90 de zile, efectul pe termen lung al substanţei extrase din arborele Ginkgo necesită cercetări pe termen mai lung, au declarat cercetătorii chinezi, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
numai substanta extrasa din ele
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510