FUMATUL în incinta Spitalului Județean, SANCȚIONAT DRASTIC!
FUMATUL în incinta Spitalului Județean, SANCȚIONAT DRASTIC!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLegislația interzice cu desăvârșire fumatul în instituțiile publice. Cu atât mai mult, această interdicție ar trebui respectată când este vorba despre instituții sanitare. Dar, așa cum ne-am obișnuit, constănțenii încă mai cred că „regulile sunt făcute pentru a fi încălcate”! Drept dovadă, cu prilejul fiecărei acțiuni în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, polițiștii locali depistează persoane care fumează!
Vineri, 8 februarie a.c., polițiștii locali au desfășurat o acțiune în zonele de interes din municipiul Constanța, cu scopul asigurării siguranței și ordinii publice. Printre zonele unde au patrulat s-a numărat și Spitalul Județean Constanța. Și cu ocazia acestei acțiuni, precum și cu precedentele ocazii, polițiștii locali au depistat persoane care fumat în incinta unității spitalicești. Au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale pentru fumat în spațiu public închis de tip spital.
„Pe această cale, solicităm cetățenilor să ne semnaleze orice faptă antisocială care intra in competenta Direcției Generale Politia Locala Constanta la numerele de telefon 0241/484205 sau 0799/606142(WhatsApp), iar dispecerul de serviciu va trimite un echipaj pentru verificarea celor sesizate. Numai împreună putem asigura un climat public civilizat în municipiul Constanța!”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News