REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.5° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
22.5° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

Gala MTV EMA 2023 va avea loc la Paris în luna noiembrie

Gala MTV EMA 2023 va avea loc la Paris în luna noiembrie

A.F. 12 mai 2023 | 00:00 291

Oraşul Paris, capitala Franţei, va găzdui gala MTV Europe Music Awards (EMA) în noiembrie 2023, pentru prima dată din 1995, informează site-ul revistei Variety.

Gala MTV EMA 2023 va avea loc la Paris in luna noiembrie

Evenimentul va include "interpretări ale unora dintre cei mai mari artişti din industria muzicală" şi va celebra "muzica din întreaga lume", au anunţat reprezentanţii postului MTV.

Gala MTV EMA va avea loc pe 5 noiembrie şi va fi difuzată în direct de MTV în peste 150 de ţări. Sala de spectacole în care se va desfăşura evenimentul şi programul complet al acestuia vor fi comunicate la o dată ulterioară.

Cântăreaţa americană Taylor Swift a fost marea câştigătoare la MTV Europe Music Awards 2022, care a avut loc la PSD Bank Dome din Dusseldorf, Germania. Vedeta americană a obţinut patru trofee, după ce s-a impus la categoriile "cel mai bun artist", "cel mai bun videoclip", "cel mai bun cântec pop" şi "cel mai bun videoclip în format lung" pentru "All Too Well (10 Minutes Version) (Taylor's Version)", citează Agerpres.

Nicki Minaj a primit trofeele MTV EMA pentru "cel mai bun cântec hip-hop" şi "cel mai bun cântec" pentru "Super Freaky Girl", în timp ce Harry Styles s-a impus în categoria dedicată interpretărilor live. David Guetta a câştigat premiul pentru cea mai bună colaborare pentru "I'm Good (Blue)", alături de Bebe Rexha, şi premiul pentru "cea mai bună piesă electronică", iar Seventeen s-a impus la categoriile "cel mai bun artist debutant" şi "cel mai promovat artist". 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768