Geoană: Vrem să avem un echilibru al fluxului comercial cu China
Geoană: Vrem să avem un echilibru al fluxului comercial cu China
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn echilibru al fluxului comercial cu China este foarte important, iar faptul că România exportă în Asia reprezintă un lucru foarte bun, a declarat, luni, Mircea Geoană, preşedintele Aspen România, la Forumul Economic şi Comercial China-Europa Centrală şi de Est, de la Bucureşti. 'Când auzim anumite voci care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la ofensiva chineză către regiunea noastră, vreau să spun că principalul aspect îngrijorător nu este că ţările noastre pot atrage investiţii străine directe suplimentare, ci adevăratul risc pentru Europa este să deraieze de la drumul spre prosperitate. Cred că investiţiile suplimentare din zona noastră reprezintă o valoare adăugată pentru întreg proiectul european şi nicidecum o modalitate de distragere de la eforturile continue ale Uniunii Europene. Uniunea Europeană ar trebui să pună bazele unui nou drum al mătăsii (...) România are o serie de avantaje competitive: IT&C, petrol şi gaze, energie şi industria auto. Stăm bine şi pe partea de inginerie, proiectare, software. Când ne uităm la România vedem că, datorită dimensiunilor şi ambiţiilor, există şanse să facem faţă acestui drum al mătăsii. Este un drum cu două sensuri. Vrem să avem un echilibru al fluxului comercial cu China şi cred că faptul că putem să exportăm în Asia este un lucru foarte bun', a afirmat Geoană.
sursa: agerpres.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News