REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

George Bologan este noul consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis

George Bologan este noul consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis

Andreea CONDURACHE 5 februarie 2024 | 12:52 833

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni decretul pentru numirea în funcția de consilier prezidențial a lui George-Gabriel Bologan, la data de 6 februarie 2024, fiind cel care îl înlocuiește pe Bogdan Aurescu, care a fost ales judecător al Curții Internaționale de Justiție a Organizației Națiunilor Unite. Bologan a fost ambasador al României în Italia din 2016, iar din 2022, ambasador al României în Spania.

George Bologan este noul consilier prezidential al lui Klaus Iohannis George-Gabriel Bologan

Potrivit Administrației Prezidențiale, George Bologan are o bogată carieră în diplomație și a parcurs toate etapele profesionale, de la atașat până la cea de reprezentant al României cu gradul diplomatic de ambasador. A fost ambasador al României în Italia din 2016, iar din 2022 ambasador ambasador al României în Spania.

Ca ambasador în Italia, a organizat prima vizită de stat după 46 de ani în anul aniversării a unui veac de unitate națională (2018), consolidând relațiile bilaterale și creând o punte solidă între cele două țări.

Ca ambasador în Spania, a promovat relațiile economice și comerciale dintre cele două țări, consolidând parteneriatele și facilitând schimbul de experiență în diverse domenii. A organizat prima ședință comună a celor două Guverne din istoria celor două țări, în cadrul căreia partea spaniolă a făcut anunțul deschiderii pentru semnare a unui Acord privind dubla cetățenie, lucru deosebit de important pentru conservarea aspectului identitar pentru românii care doreau și cetățenia spaniolă.
Bogdan Aurescu va fi judecător al Curții Internaționale de Justiție a Organizației Națiunilor Unite

Iohannis a semnat la sfârșitul lunii ianuarie, decretul prin care Bogdan Aurescu este eliberat, la cerere, din funcția de consilier prezidențial pentru politică externă. Pe 9 noiembrie 2023, Adunarea Generală și Consiliul de Securitate ale Organizației Națiunilor Unite l-au ales Bogdan Aurescu în calitate de Judecător al Curții Internaționale de Justiție a Organizației Națiunilor Unite, pentru un mandat care începe la data de 6 februarie 2024.

Bogdan Aurescu îşi începe, pe 6 februarie 2024, mandatul de judecător la Curtea Internaţională de Justiţie, principalul organ judiciar al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

La 9 noiembrie 2023, Adunarea Generală şi Consiliul de Securitate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite l-au ales pe Bogdan Aurescu în funcţia de judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie cu 117 voturi în detrimentul unui candidat din partea Federaţiei Ruse (77 de voturi).

„Onorat să fiu ales astăzi în calitate de judecător al Curţii Internaţionale de Justiţie a ONU de către Adunarea Generală a ONU cu 117 voturi şi Consiliul de Securitate al ONU cu 9 voturi, fiind primul român care îndeplineşte această funcţie”, a scris Aurescu, la data menţionată, pe platforma X (Twitter), conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510