REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Mar., 1 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6869
11.1° Constanța Marți, 1 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6869
 

George Măndilă vede Mamaia cu mult deasupra tuturor celorlalte stațiuni de pe litoral

George Măndilă vede Mamaia cu mult deasupra tuturor celorlalte stațiuni de pe litoral

Georgiana BOGLEA 28 iunie 2024 | 00:00 1418

Minivacanța de Rusalii s-a încheiat, însă evenimentele importante, pe litoral, de-acum încolo încep. Sunt multe și pe alese, totul pentru ca turiștii care optează să-și petreacă vacanța pe litoral, în special în Mamaia și Constanța, să rămână cu amintiri frumoase. Potrivit lui George Măndilă, președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia - Constanța, oamenii care doresc să își petreacă vacanța în Mamaia sunt așteptați în fiecare sfârșit de săptămână cu oportunități noi de distracție.

George Mandila vede Mamaia cu mult deasupra tuturor celorlalte statiuni de pe litoralplaja Mamaia

Nici nu s-a încheiat, bine, minivacanța de Rusalii, că turiștii se pregătesc pentru un nou val de distracții. OMD Mamaia a făcut un scurt bilanț al weekendului care s-a încheiat. „Ne așteptam la un număr atât de mare de turiști în minivacanța de Rusalii, au fost 4 zile- vineri, sâmbătă, duminică, luni. La o astfel de minivacanță foarte multă lume vine pe litoral, mai ales că prognoza meteo era un excelentă. Veștile care circulau despre litoral erau bune, foarte multe vânzări fuseseră făcute în lunile ianuarie și februarie, atunci când s-au făcut vânzările timpurii. Deci una peste alta ne așteptam să vină mulți turiști. Dacă au fost turiștii încântați de show-urile pe care le-am plănuit n-aș știi să vă spun, cert este că le-a plăcut fiindcă au venit în număr mare. Am avut și coincidența cu meciul. Se pare că această sincopă a echipei naționale din meciul cu Belgia a fost recuperată ieri și iată că am câștigat pentru prima oară în istorie, am câștigat grupa, ne-am clasat pe locul 1. Deci una peste alta, și ziua de sâmbătă din mijlocul minivacanței de Rusalii a fost una bună. În primul rând a fost multă lume și pe faleză și pe plajă și la hoteluri și la piațeta Cazino și la piațeta Perla“, a declarat George Măndilă.

George Mandila vede Mamaia cu mult deasupra tuturor celorlalte statiuni de pe litoralGeorge Măndilă, președintele OMD

Se pare că stațiunea Mamaia a avut un grad de ocupare de peste 80% în minivacanța de Rusalii, iar George Măndilă declară că se așteaptă ca așa să fie în fiecare weekend din acest sezon estival. „Nu știu să vă spun dacă și weekendul acesta vor fi la fel de mulți turiști ca în minivacanța de Rusalii, dar în principiu așa ne așteptăm și în toate weekendurile de acum încolo. Cifrele vor fi cam ca acelea de Rusalii pentru că vara și-a intrat pe deplin în drepturi. Este foarte cald, apa mării este foarte bună, oamenii vin. Ne așteptăm la un număr mare de turiști. Tradiția spune așa. După Rusalii suntem în plin sezon“, a spus George Măndilă.

Când vine vorba de distracție, OMD Mamaia este pregătită să ofere turiștilor o mulțime de oportunități de distracție, care îi vor ține în priză pe petrecăreți. „Surprize nu mai avem, pentru că s-au transformat în promisiuni, în obligații ale noastre. Avem evenimentele organizate la piațeta Cazino și piațeta Perla și mascotele de pe plajă. Mai avem evenimente care se nasc în cursul verii efectiv. În plus, și Primăria mai organizează evenimente, plus ce mai fac privații și fac foarte bine la un nivel înalt de calitate artistică. Deci una peste alta, în Mamaia și în Constanța ai ce să faci atunci când vi. Mamaia este cu mult deasupra tuturor celorlalte stațiuni de pe litoral. Și asta datorită faptului că este lipită de orașul mare, este o stațiune compactă de 30.000 de locuri de cazare, 8 km lungime“, a subliniat George Măndilă.

Cum va arăta sezonul estival 2025

Când vine vorba despre sezonul estival 2025, George Măndilă susține că ar trebui să ne așteptăm să vedem mai mulți turiști străini pe litoralul românesc deoarece OMD Mamaia va promova și mai mult stațiunea la nivel internațional. ”Anul viitor vom vedea cum ne vom organiza, poate vor fi mai multe spectacole, trebuie să discutăm acest aspect în adunarea generală a asociațiilor. În principiu, ne ocupăm de foarte multe lucruri, partea cu spectacolele este doar partea vizibilă imediat, noi mai facem și altele, numai că nu le vedeți imediat, dar efectele lor se simt. Noi o să ne axăm foarte mult și pe promovarea internațională și pe info tripuri. Încercăm să punem la punct anumite rute turistice. Sunt mai multe chestii. Publicitatea națională , comunicarea națională, marketingul online”, a declarat George Măndilă.

Din ce în ce mai mulți turiști aleg litoralul românesc

Când vine vorba despre statistici, lucrurile sunt în creștere. Cu fiecare an care trece, din ce în ce mai mulți turiști aleg să își petreacă vacanța pe litoralul românesc și mai ales în cea mai cunoscută stațiune de la malul Mării Negre, adică Mamaia. „Totul este în creștere. Cifrele din 2023 față de cifrele din 2022 sunt superioare, iar cifrele din 2024 față de 2023 vor fi și mai mari cu siguranță“, a zis George Măndilă.

Cine încearcă să saboteze succesul litoralului românesc?

În ultima vreme, au fost lansate  fel și fel de zvonuri care încearcă să pericliteze imaginea litoralului românesc, iar întrebarea care este în mintea tuturor este cine ar face un asemenea lucru? George Măndilă susține că totul este o strategie  de marketing agențiilor care promovează vacanțele pe litoralul altor țări.

George Mandila vede Mamaia cu mult deasupra tuturor celorlalte statiuni de pe litoralplaja Mamaia

Întrebarea e veche și răspunsul este invariabil: Da! Se vede cu ochiul liber. Se și știu cei care fac treaba asta. E vorba de marile agenții, marii tour operatori care exportă turiști români în străinătate, mai ales pe Bulgaria, Turcia și Grecia. Acolo este problema. Este business, caută să-și apere afacerea și lovesc în litoralul românesc pentru a-și promova produsele lor turistice din exterior. Uneori le iese, alteori mai puțin. Anii trecuți le ieșea mai bine, acum din ce în ce mai puțin. Asta nu înseamnă că nu ies turiști români în străinătate, ies. Numai că nu îi mai crede nimeni când promovează acele lovituri sub centură. Au devenit necredibili.”, a declarat George Măndilă.

Una peste alta, indiferent de zvonurile lansate de oameni binevoitori sau nu, turiștii sunt așteptați să petreacă în stațiunea Mamaia o vacanță de neuitat, plină de activități, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA


LOTO

6/49
4721674622
5/49
2412151840
joker
18175371515