Georgeta Tapangea încă SPERĂ să RECUPEREZE terenul de pe Cișmelei
Georgeta Tapangea încă SPERĂ să RECUPEREZE terenul de pe Cișmelei
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGeorgeta Tapangea nu se împacă cu gândul că nu va mai construi pe terenul de pe strada Cişmelei. Aceasta a solicitat, la Tribunalul Constanţa, suspendarea executării adresei din 30 iulie 2021 prin care a fost constatată nevalabilitatea autorizației de Construire nr. 1519/29.10.2018. Chiar dacă în şedinţa de Consiliu Local s-a votat aprobarea documentației tehnico – economice a terenului pentru “Amenajarea unei grădini publice în cartierul Tomis Nord, zona Brotăcei – Tic Tac din municipiul Constanța”, Georgeta Tapangea pare hotărâtă să nu renunţe. Prin sentinţa din 6 septembrie 2021, magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa, au respins cererea de suspendare însă femeia de afaceri a depus recurs care urmează să se judece.
Ce reclamă Georgeta Tapangea
Femeia reclamă că, în urma unui control al agenţilor de la Poliţia Locală, i s-a aplicat o amendă în cuantum de 3.000 lei și au fost dispuse următoarele măsuri: oprirea executării lucrărilor de construcții de la data aplicării sancțiunii; obținerea autorizației de construire pentru lucrările nelegal realizate în măsura îndeplinirii condițiilor legale, în termen de 90 de zile de la comunicarea procesului verbal; în caz contrar aducerea imobilului la starea inițială, conform prevederilor O.G. nr. 2/2001, în termen de 15 zile de la expirarea termenului de 90 de zile. Reclamanta a menționat că, din momentul comunicării procesului - verbal de contravenție, a fost obligată să sisteze și a sistat efectiv executarea lucrărilor de construcții, cu toate consecințele și prejudiciile ce decurg de aici. Aceasta doreşte suspendarea executării adresei pentru a preveni o pagubă iminentă, verosimilă și imposibil de evitat sau de înlăturat altfel pentru destinatarul și persoana supusă prejudiciilor subsecvente derivate din existența acestui act.
Ce a spus instanţa
Magistraţii din cadrul Tribunalului Constanţa a reţinut inexistenţa unui act administrativ şi a constatat neîndeplinirea măsurii suspendării executării unui act administrative. Din această cauză, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cine este Tapangea Georgeta?
Proprietara investiției este Georgeta Tapangea. Din câte se pare, aceasta este administratorul firmei Pizza Gusto SRL, înființată în anul 2015. Se pare că afacerile nu i-au mers deloc bine în anul fiscal 2020 deoarece firma a declarat o cifră de afaceri de 355 lei, un profit net de -15.633 lei, datorii de 247.560 lei și niciun angajat.
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News