REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
24.9° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Germania a ieşit din recesiune în condiţiile în care PIB-ul a stagnat în trimestrul al doilea

Germania a ieşit din recesiune în condiţiile în care PIB-ul a stagnat în trimestrul al doilea

Victor ROTARU 28 iulie 2023 | 14:35 603

Germania a pus capăt la două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut, în condiţiile în care în trimestrul al doilea PIB-ul doar a stagnat, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la starea de sănătate a celei mai importante economii europene, transmite Bloomberg.

Germania a iesit din recesiune in conditiile in care PIB-ul a stagnat in trimestrul al doilea

Conform datelor revizuite în funcţie de variabilele sezoniere publicate vineri, Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat o creştere zero în perioada aprilie-iunie 2023, după două trimestre consecutive de contracţie, de 0,4% respectiv 0,1%. Stagnarea economiei germane în trimestrul al doilea al acestui an este o performanţă sub estimările analiştilor, care mizau pe un avans de 0,3%.

Cheltuielile de consum ale gospodăriilor s-au stabilizat în al doilea trimestru al acestui an, după performanţele slabe din timpul iernii, însă aceasta nu a fost suficient pentru a contracara declinul din sectorul manufacturier, a precizat Oficiul federal de statistică (Destatis).

Germania "pare a fi blocată într-o zonă crepusculară între stagnare şi recesiune", este de părere Carsten Brzeski, analist la ING Bank.

Datele dezamăgitoare publicate vineri de autorităţile germane contrastează cu cifrele mai optimiste care vin din Franţa şi Spania, care au mai diminuat din îngrijorările că economia zonei euro se îndreaptă spre o recesiune. Economia franceză, a doua mare economie din zona euro, a înregistrat un avans suprinzător de 0,5% în al doilea trimestru, în timp ce Produsul Intern Brut al Spaniei a înregistrat o creştere de 0,4%, mai puţin decât în primul trimestru dar peste estimările analiştilor. Oficiul european de statistică urmează să dea luni publicităţii o primă estimare privind creşterea economică a zonei euro în trimestrul al doilea.

În ultima sa evaluare, Banca Centrală a Germaniei estima că economia pare să fi revenit pe creştere în perioada aprilie-iunie dar cu toate acestea a subliniat că, pe ansamblul anului 2023, este posibil ca Produsul Intern Brut să înregistreze o contracţie mai amplă decât se estima anterior, în pofida uşoarei reveniri din trimestrul al doilea. În urmă cu o lună, Bundesbank prognoza că pe ansamblul acestui an, Produsul Intern Brut al Germaniei ar urma să se contracte cu 0,3%, pentru a reveni pe o creştere de 1,2% în 2024 şi un avans de 1,2% în 2025.

Conform prognozelor publicate zilele trecute de Fondul Monetar Internaţional, Germania va fi singura ţară din grupul statelor puternic industrializate (G7) a cărei economie se va contracta în acest an, ca urmare a impactului crizei energetice, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699