Gheorghe Flutur: Inițiativa schimbării lui Florin Cîțu a pornit de la filialele din sud
Gheorghe Flutur: Inițiativa schimbării lui Florin Cîțu a pornit de la filialele din sud
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele interimar al PNL, Gheorghe Flutur, a declarat duminică, la Antena 3, că inițiativa schimbării lui Florin Cîțu din fruntea PNL a pornit de la filialele din sud și că „starea de spirit era destul de aprinsă”.
Gheorghe Flutur
„Eu sunt convins că PNL are capacitatea să închidă foarte repede acest subiect”, a spus liberalul. Întrebat despre scrisoarea liderilor de organizații din țară care cereau demisia lui Cîțu, Flutur a declarat că nu a existat o scrisoare, ci o decizie a 42 de birouri permanente județene care cereau convocarea unui congres ca să fie făcută schimbarea la vârf.
„Starea de spirit din ultima vreme era destul de aprinsă și erau niște nemulțumiri, dar nu a fost o scrisoare sau să îi ghideze cineva. Oamenii au ajuns la concluzia că trebuie să găsim o soluție pentru că în coaliție avem de luat niște decizii în perioada următoare foarte rapid și până la urmă am ajuns la acest deznodământ, care cred eu că este în regulă. Se simțeam că e nevoie de o schimbare și această schimbare a venit”, a adăugat liberalul, scrie stiripesurse.ro.
La întrebarea cui a aparținut inițiativa, Flutur a declarat că nu știe exact, dar primele filiale au fost cele din sudul României: „Era o atmosferă care spre așa ceva mergea și atunci faptul că s-a întâmplat foarte repede mie mi-a dat de gândit că oamenii și partidul au o reacție foarte hotărâtă. O să vedeți că săptămâna asta se clarifică lucrurile”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News