Gheorghe Grozav revine la Petrolul Ploieşti după zece ani
Gheorghe Grozav revine la Petrolul Ploieşti după zece ani
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestClubul de fotbal Petrolul Ploieşti a anunţat, miercuri,15 iunie, pe un site de socializare, transferul lui Gheorghe Grozav, atacantul urmând să revină la formaţia prahoveană după zece ani.
"Arc peste timp. După fix zece ani, Gicu Grozav e gata să îmbrace din nou tricoul Petrolului. Ne vedem diseară, de la ora 20:00, pe Stadionul 'Ilie Oană', cu Gicu Grozav şi noile achiziţii ale 'lupilor'", anunţă clubul pe pagina oficială de Facebook.
În vârstă de 31 de ani, Grozav a mai evoluat în tricoul galben-albastru între iulie 2012 şi august 2013, în această perioadă reuşind să câştige Cupa României.
Ultima oară, atacantul a fost legitimat la clubul MTK Budapesta, în ediţia 2021-2022 marcând 7 goluri în 26 de meciuri.
În cariera sa, Gheorghe Grozav a mai jucat la cluburile Unirea Alba Iulia, Standard Liege, Universitatea Cluj, Terek Groznîi, Dinamo Bucureşti, Karabukspor, Bursaspor, Kisvarda şi Diosgyor.
Până acum, Petrolul l-a mai transferat pe Florin Borţa, la lot revenind şi Antoniu Manolache după împrumutul la CSM Reşiţa, potrivit agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News