REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° ConstanÈ›a Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° ConstanÈ›a MarÈ›i, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Gheorghiţă, CNCAV: S-au finalizat acţiunile de vaccinare în 67% dintre comune

Gheorghiţă, CNCAV: S-au finalizat acţiunile de vaccinare în 67% dintre comune

Replica API 26 august 2021 | 00:00 434

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, referitor la vaccinarea în mediul rural, că s-au finalizat acţiunile în 67% dintre comunele din ţară.

"În momentul de faţă în 97% din comune au loc şi au avut loc activităţi de vaccinare, au fost organizate acţiuni de vaccinare. Cu siguranţă, ele vor fi reluate în perioada următoare. Pot să vă spun că este un efort extraordinar de mare, care a fost susţinut în perioada acestor luni, tocmai pentru a ajunge cu vaccinul cât mai aproape de oameni. În felul acesta s-au finalizat acţiunile de vaccinare în 67% din comune", a spus Gheorghiţă, în cadrul unei conferinţe, scrie Agerpres.

El a precizat că au fost administrate, în total, în mediul rural, prin toate mijloacele de vaccinare, peste 2,56 milioane de doze şi au fost vaccinate 1,13 milioane de persoane cu schemă completă.

"În ceea ce priveşte activitatea centrelor de vaccinare, după cum ştim, în momentul de faţă, aproximativ 26% din centrele de vaccinare care au fost active la nivel naţional au activitatea suspendată temporar. Aproximativ 60% din centrele de vaccinare care sunt în momentul de faţă active, şi anume 603 centre, au programul de lucru redus la şase ore şi am transmis, în urma unor evaluări pe care le facem periodic în ceea ce priveşte eficienţa centrelor de vaccinare, ca programul de lucru al tuturor centrelor de vaccinare să fie redus la şase ore în loc de 12 ore în perioada următoarelor două săptămâni, trei săptămâni, în funcţie de adresabilitatea pe care o vom înregistra, sigur că programul poate să revină la forma iniţială sau putem reactiva anumite centre care au fost suspendate temporar", a afirmat Gheorghiţă.

El a adăugat că se aşteaptă în perioada următoare, din cauza creşterii numărului de cazuri la nivel naţional, să fie o adresabilitate mai mare în privinţa vaccinării.

"Trebuie să înţelegem că datele actuale, inclusiv din România, datele de eficienţă confirmă beneficiile vaccinării, indiferent de schema de vaccinare de care vorbim, atât pentru reducerea riscului de infecţie, cât şi pentru reducerea riscului de spitalizare, de internare în terapie intensivă şi deces", a mai spus Gheorghiţă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510