Gigi CHIRU își face o SERĂ de LEGUME, în TOPRAISAR!
Gigi CHIRU își face o SERĂ de LEGUME, în TOPRAISAR!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCunoscut pentru activitatea sa politică, dar și pentru gesturile romantice făcute pentru soția sa, fostul senator, Gigi Chiru, își mută domeniul de activitate în agricultură. Mai exact, societatea administrată de politician, Univers Marin SRL, a depus la Agenția pentru Protecția Mediului un memoriu de prezentare ce vizează construirea unei sere de legume. Necesitatea investiției, conform documentului, pornește de la faptul că legumele au constituit și constituie un aliment esențial în hrana oricărei persoane. Valoarea toată a investiției este de 7.000.000 de lei, iar perioada de execuție propusă este de 12 luni.
Chiru trece la afaceri în agricultură
Fostul senator și actual consilier local în Eforie, Gigi Christian Chiru, își mută afacerile și în domeniul agriculturii. Omul își dorește înființarea unei sere de legume, în localitatea Topraisar. În acest sens, recent, a depus la APM Constanța un memoriu de prezentare pentru proiectul ,,Construire sera legume și organizare de șantier”, ce ar urma să fie localizată în comuna Topraisar. Conform documentului, necesitatea investiției pornește de la faptul că legumele au constituit și constituie un aliment esențial în hrana oricărei persoane, datorită însușirilor senzoriale deosebite și elementelor nutritive prețioase pe care le conțin. O particularitate a legumelor rezidă în faptul că majoritatea pot fi utilizate în alimentație în stare proaspătă ca atare, precum și în diferite preparate culinare sau sub formă conservată, se mai arată în document.
Valoarea totală a investiției este de 7.000.000 de lei, fără TVA, iar perioada de execuție propusă este de 12 luni. Suprafața terenului pe care va fi amplasată sera și cultivată cu legume este de 10.416 mp.
Date despre societatea Univers Marin SRL
Societatea Univers Marin SRL a fost înființată în anul 2003 și are sediul social în localitatea Eforie Nord, Aleea Mercuri 1, bl Minihotel B. Conform datelor financiare, societatea a raportat pentru anul 2020 o cifră de afaceri de 384.970 lei, un profit net de 13.375 lei, datorii de 997.993 lei și un număr de 4 angajați. Unicul administrator al societății este Chiru Gigi Christian.
Chiru, amendat după un moment romantic alături de soția sa
Fostul senator constănțean, Christian Gigi Chiru, a profitat de sărbătoarea Floriilor pentru a celebra numele soției sale, Violeta, într-un mod inedit. O scenă romantică, desprinsă din filmele de dragoste s-a petrecut pe un dig din stațiunea Eforie Nord, care după spusele soției, s-ar afla în apropierea casei. Filmulețul cu pricina a fost postat de soția lui Gigi Chiru, Violeta Luminița Munteanu, către public. Ca urmare a apariției imaginilor cu cei doi, aceștia au fost sancționate contravențional, pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr. 3, cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Femeia a primit un avertisment, iar bărbatul, 2.000 de lei. Aici puteți regăsi mai multe detalii: Gigi Chiru, AMENDAT după un moment romantic alături de soția sa pe digul din fața curții sale
Aroganțe pe bandă rulantă: a plătit un pilot să arunce un trandafir pentru soție
Gesturile romantice ale politicianului au continuat. Mai exact, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de căsătorie, Gigi Chiru i-a adus soției sale un trandafir, dar într-un mod cu totul și totul special. A plătit un pilot de elicopter să-i aducă soției sale un trandafir, de la înălțime. Mai multe detalii puteți găsi aici: Gigi CHIRU, o nouă AROGANȚĂ: A plătit un pilot să-i arunce un trandafir din elicopter soției VIDEO
Andreea VREJOIU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News