REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
30.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Gihan Eserghep, PUSL: Noi nu ne permitem să plătim un sondaj de opinie, deci nu ne situăm pe primul loc! Video

Gihan Eserghep, PUSL: Noi nu ne permitem să plătim un sondaj de opinie, deci nu ne situăm pe primul loc! Video

Andreea VEARBA, Emilia BABU 30 mai 2024 | 00:00 1330

Gihan Eserghep, candidatul PUSL la Primăria Constanța, s-a aflat miercuri, 29 mai a.c., în studioul Replica, unde a discutat despre motivul care l-a determinat să candideze, schimbările pe care vrea să le aducă în Constanța, dar și despre cum decurge campania electorală. 

Gihan Eserghep, PUSL: Noi nu ne permitem sa platim un sondaj de opinie, deci nu ne situam pe primul loc! Video

În debutul interviului, Gihan Eserghep ne-a spus despre motivația lui de a candida la Primăria Constanța „Tot poporul român se pricepe la 2 lucruri: fotbal și politică. La ora actuală, peste 90% din populația orașului Constanța este nemulțumită de cum arată orașul, de lucrările de pe drumuri... este nemulțumită la modul general. Ce m-a determinat? Toți stăm pe margine și comentăm, prea puțini avem curajul să intrăm în teren și să încercăm să punem umărul să facem ceva. Am considerat că este momentul să nu mai stăm pe margine să comentăm și să ne implicăm în viața politică.”

Video 1:

Candidatul PUSL a vorbit mai departe și despre cum văd oamenii clasa politică „Populația nu agreează întreaga clasă politică a țării noastre, dar și cetățenii trebuie să înțeleagă faptul că nu toți cei din clasa politică sunt de blamat și ar trebui să le dea o șansă celor care vin să se implice în viața politică fără niciun fel de tangență politică până la momentul acesta”, dar și despre reticența acestora în ceea ce privește candidații noi intrați în politică „Oamenii sunt reticenți. Oamenii care vin din mediul privat, ca mine, poate vor veni cu altă viziune. Din punctul meu de vedere, deși se realizează atâtea lucrări la nivelul orașului, implementarea lor poate a fost deficitară prin lipsa de viziune. Nu avem viziune nici pentru viitor. Poate de aceea se sapă acea stradă de 5 ori, că a uitat cineva să întrebe cele 5 instituții pe rând. Astea sunt problemele pe care cineva din mediul privat le analizează cu mai multă atenție. Iar altă problemă cu viziunea este cea de dezvoltare a orașului, degeaba îl gândim pe termen scurt, trebuie să ne gândim în viitor.”

Gihan Eserghep spune că „a fi primar presupune că ești un bun gospodar, un bun administrator”.

Despre sloganul „Reconstruim Constanța Împreună“

Întrebat despre sloganul cu care face campanie, Gihan Eserghep a explicat „A reconstrui împreună înseamnă că trebuie să consulți locuitorii orașului vizavi de lucrările mari de amploare, vizavi de deciziile privind blocarea sau nu a traficului sau amenajarea de obiective turistice, de parcări... asta înseamnă a fi împreună, a decide cu toții. Este foarte mult de muncă în Constanța.”

Proiectele pe care le are în plan  Gihan Eserghep pentru Constanța

În ceea ce privește proiectele de viitor pentru oraș, candidatul PUSL a ridicat problema infrastructurii: „Asigurarea unui trai mai bun și a unor condiții de viață mai bune pentru locuitorii orașului Constanța zic eu că ar trebui să fie una dintre condițiile permanente avute în vedere de către administrația locală. Infrastructura este o prioritate. Consider că dintre toți cei care și-au depus candidatura la ora actuală, sunt cel mai îndreptățit și cu cea mai mare experiență în acest domeniu. Nu este laudă, dar de peste 30 de ani mă ocup strict de transporturi rutiere, probleme de infrastructură și așa mai departe.”

Tot la capitolul infrastructură, Gihan Eserghep a menționat și de amenajarea parcărilor „Parcările trebuie corectate. Sub toate parcurile, sub toate bazele sportive din oraș, trebuie amenajate parcări. Problema este că la nivelul orașului Constanța există 35.000 de locuri de parcare oficiale și peste 120.000 de vehicule. Și dacă tu. ca administrație. știi acest lucru, ce măsură ai luat în acest sens? Ai construit o parcare de 1.000 de locuri și nu am văzut-o noi?”, dar și despre implementarea unor pasaje pentru fluidizarea traficului „Trebuie să ajungem să facem pasaje, pasarele, în toate intersecțiile mari unde zona permite. La cât s-a săpat în oraș în 4 ani, trebuiau intersecțiile să fie la ora actuală toate sistematizate. Asta înseamnă lipsă de viziune.”

Video 2:

Întrebat despre problema transportului în comun, candidatul PUSL, Gihan Eserghep a dezvoltat subiectul: „Cele mai multe probleme, din punctul meu de vedere, sunt pe ruta Constanța-Valu lui Traian-Basarabi-Medgidia. Operatorul de transport licențiat pe această rută și cel care emite abonamente pentru transport nu are capacitatea de transport dimensionată din cauza legislației pentru a prelua și călătorii din Valu lui Traian. Inclusiv la nivelul localității Valu lui Traian, transportul în comun care vine din localitățile Medgidia, Cernavodă, nu are dreptul de a opri în toate stațiile. Așa a fost programul de transport moștenit de către Autoritatea Rutieră Română. Există un transportator separat care face ruta Valu lui Traian-Basarabi-Murfatlar și aceia au voie să oprească. Populația este într-o confuzie. Acest operator nu are dreptul să emită abonamente, nu deține licență pe această rută. Abonamente sunt emise din oficiu de către inspectoratul școlar, pentru copii. Și aici intervine această problemă: cel care e licențiat pe rută, capacitatea lui de transport a fost dimensionată, iar cel din Valu lui Traian nu are loc în autobuz și nici mașina nu oprește că nu are voie să oprească. Nu există stații unde să fie admisă oprirea tuturor. Există o singură stație în Valu lui Traian admisă, în centru, și încă una la Valea Seacă, atât. Și încă una în Basarabi, în centru.”

Pe parcursul interviului, candidatul PUSL a vorbit și despre campania electorală „Așa se face în România. Este strict campanie electorală. Eu am fost și sunt adeptul unei campanii în sensul de a promova fiecare ceea ce are de gând să facă, ceea ce vrea să facă și să nu te intereseze ceea ce vrea să facă vecinul. Iar dacă nu avem ce să spunem despre noi, ne apucăm să dăm în vecini.”

Gihan Eserghep a vorbit și despre necesitatea colaborării dintre Primărie și Consiliul Local „Trebuie să înțeleagă populația Constanței, toate muzeele din orașul Constanța sunt în administrarea Consiliului Județean. Sunt situate pe teritoriul Primăriei Constanța, dar administrate de către Consiliul Județean. Dacă nu există colaborare între Consiliul Județean și Primărie, nu o să poți să promovezi muzeele ca obiective turistice. De aceea trebuie să existe o colaborare. Trebuie să existe o colaborare bună atât între cele două instituții, cât și între membrii Consiliului Local. Este absolut firesc și normal.”

Gihan Eserghep candidează și la postul de consilier local

„În afară de candidatura la postul de primar, să știți că sunt primul pe listă și la nivelul listei de consilieri și spre deosebire de mulți dintre contracandidații la postul de primar, ei nici măcar nu sunt menționați pe listele de consilieri locali. Asta arată clar cât își doresc să facă ceva pentru orașul Constanța.”

De asemenea, candidatul a vorbit și despre echipa sa „Lista de consilieri locali a noastră este formată în totalitate de persoane care au intrat pentru prima oară în contact cu politica. Sunt antreprenori în mediul privat, lucrează toți. Începând cu mine, toți sunt în politică pentru prima oară.”

Gihan Eserghep: Constanța nu arată rău doar pentru că s-au luat niște decizii în ultimii 2 ani. Noi plătim încă pentru deciziile proaste luate în anii precedenți

Spre finalul interviului, candidatul PUSL a transmis un mesaj constănțenilor „Să nu uite nimeni că esența democrației este votul. Puterea fiecăruia dintre locuitorii orașului Constanța constă în opțiunea lor la vot”, încheind discuția cu importanța prezenței la vot „Voturile în cadrul Consiliului Local sunt cele care de fapt și de drept ar trebui să dirijeze viața în comunitatea locală. La nivelul alegerilor locale, mult mai puțin contează partidul din care faci parte. Ar trebui să se prezinte în număr cât mai mare, să nu se ia după intoxicarea generală care se produce în ultima perioadă, sondajul de opinie! Noi nu ne permitem să plătim un sondaj de opinie, deci nu ne situăm pe primul loc! Vreau sincer să ne situăm pe primul loc, prima opțiune a celor din Constanța care își doresc ceva nou și o schimbare în bine a orașului Constanța.”

Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai jos:

Comandat de partidul PUSL, Filiala Constanța,
Executat de ROMEXTRA EXPRESS SRL – portal: www.replicaonline.ro
CUI mandatar financiar coordonator 21240113

 

 

 

 

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510