Gîrbovan dă cărțile pe față: De când e SUPĂRAT Klaus Iohannis pe ea
Gîrbovan dă cărțile pe față: De când e SUPĂRAT Klaus Iohannis pe ea
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestJudecătoarea Dana Gîrbovan a declarat, joi, la „Marius Tucă Show”, că de-a lungul timpului a avut poziții care nu au fost „ușor de digerat” de președinte, una dintre ele fiind cea în care a cerut desecretizarea hotărârilor CSAT privind justiția.
„În timp într-adevăr am avut poziții care nu au fost neapărat ușor de digerat de către președinte, mai ales în calitatea domniei sale de președinte al CSAT-ului. Mi-aduc aminte, cred că în 2016, ceream cu insistență CSAT-ului și președintelui să publice toate hotărârile care au privind justiția și, de asemenea, care este procedura prin care CSAT-ul a verificat judecătorii din această țară și procurorii și a ajuns la concluzia că nu există printre ei acoperiți sau colaboratori sau informatori. Iar una din replicile de atunci ale domnului președinte a fost: ”Probabil liderii asociațiilor sunt în campanie electorală”. Urmau alegerile pentru CSM. Pentru noi sunt lucruri foarte importante”, a spus Dana Gîrbovan, la ”Marius Tuca Show”.
Întrebată, de la Marius Tucă, dacă vizează o altă funcție în stat, așa cum s-a speculat, Dana Gîrbovan a răspuns că „unele presupuneri au uimit-o”.
„Am văzut că au apărut în presă astfel de presupuneri. Unele m-au uimit și pe mine. Domnul Traian Băsescu, cu o seară înainte de anunțul președintelui, a făcut această speculație. Nu am avut niciun fel de discuții sau intenții de a intra în politică. Propunerea făcută de doamna premier și discuția pe care am purtat-o cu aceasta a vizat exclusiv portofoliul justiției. Mi s-a părut absolut normal pentru a explica premierului ce urmăresc”, a mai spus magistratul.
sursa: stiripesurse.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News