REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 7 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6814
17.4° Constanța Miercuri, 7 August 2024 Anul XX Nr. 6814
 

GODINĂ acuză POLIȚIA că e ‘mână-n mână’ cu INFRACTORII!

GODINĂ acuză POLIȚIA că e ‘mână-n mână’ cu INFRACTORII!

Replica API 10 decembrie 2021 | 23:29 2894

„Bombardierii” periculoși pe internet par să se înmulțească, în ultima perioadă. După ce un bărbat din Constanța a fost săltat miercuri de oamenii legii în urma unor injurii și amenințări adresate unui polițist de la Secția 5, pe o rețea de socializare, s-a readus în discuție și situația petrecută acum câteva zile în Strehaia. Acest subiect nu a fost trecut cu vederea de cunoscutul Marian Godină, care acuză oamenii legii din anumite localități sunt ‘mână în mână’ cu ‘șmecherii’ zonei. Tot el i-a atras atenția ministrului Lucian Bode pe motiv că nu s-a sesizat până acum și, totodată, a lansat următoarea idee: „imaginați-vă că ați fi polițist în Strehaia și l-ați opri în trafic pe acest patron despre care știți că a amenințat un polițist cu moartea și nu a pățit absolut nimic, (…) cum ați proceda?”, spune Marian Godină.

Marian Godină

Șmecherul din Constanța...

Vă reamintim că în cursul zilei de marți, 7 decembrie, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța s-au sesizat din oficiu cu privire la un individ care a înjurat și amenințat un polițist de la Secția 5. În dimineața de miercuri, 8 decembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, împreună cu polițiști ai Biroului de Investigații Criminale, delegați în cauză, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința celui în cauză. După descindere, bărbatul a fost condus la audieri, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. După publicarea acțiunii, reporterii Replica de Constanța au descoperit că „bombardierul” ce invita „la duel” un polițist ar fi… escortă masculină.

Mai multe detalii puteți citi și aici:

BOMBĂ! ȘMECHER din Constanța SĂLTAT de MASCAȚI după ce a ÎNJURAT un POLIȚIST pe Facebook! Video

ȘMECHERUL săltat de MASCAȚI era ESCORTĂ ACTIVĂ pentru FEMEI și BĂRBAȚI! VIDEO

Alt oraș, alt polițist amenințat cu moartea

Un poliţist din oraşul Strehaia, Mehedinţi, care a oprit o petrecere ilegală de botez ce avea loc în pandemie la restaurantul din centrul oraşului, a fost ameninţat cu moartea de patronul localului. Deşi au fost sesizaţi despre cele întâmplate, şefii poliţistului nu au luat nicio măsură împotriva patronului, ba mai mult au ales să-l trimită pe agentul de poliţie să patruleze în alte localităţi, susţin sindicaliştii din Poliţie. Membrii sindicatului Europol susţin că imediat după ce agentul a ieşit din tură, în jurul orei 23:00, a fost sunat de patronul localului, care l-a întrebat unde locuiește pentru a merge peste el în casă. Mai apoi, patronul localului din Strehaia începe să-l jignească, printre altele spunându-i: „Îţi tai capul f***-ţi rasa mă-tii, vin şi te iau din pat şi acolo la tine, de faţă cu mumă-ta şi cu tac-tu îţi tai capu’!”.

Godină îl „trage de mânecă” pe ministrul Bode

Cele două evenimente nu au fost trecute cu vederea de Marian Godină, cunoscutul polițist, care îl „trage de mânecă” pe ministrul Lucian Bode care, se pare că s-a sesizat în subiectul cu porcul, dar în acestea nu.

„Un bărbat din Constanța a amenințat un polițist într-un video pe care l-a postat pe Facebook și, în scurt timp, a fost săltat de mascați. Între timp, la Strehaia, patronul care a amenințat un polițist cu moartea, mult mai explicit decât în cazul de la Constanța, nu a pățit absolut nimic.

Domnul ministru nu a avut absolut nicio reacție pe acest subiect.

Încă o diferență dintre cazurile de la Constanța și Strehaia ar fi că pe cel care a amenințat cu moartea polițistul, spunându-i că îi va tăia capul de față cu mama sa, îl puteți vedea în pozele de mai jos. E cel de statură mai mică. Celălalt e șeful Poliției Strehaia, cel care nu a putut lua examenul pe post, deși a concurat singur. Cu toate astea, este șeful Poliției Strehaia în continuare și nimeni nu-l deranjează. Probabil doar dacă-i făcea vreun subaltern un raport, în care-i solicita un porc, s-ar fi sesizat până și domnul ministru, am văzut că în acel caz a fost prompt.

Ca să înțelegeți cât de grave sunt lucrurile, imaginați-vă că ați fi polițist în Strehaia și l-ați opri în trafic pe acest patron despre care știți că a amenințat un polițist cu moartea și nu a pățit absolut nimic, în timp ce are în continuare poze pe Facebook alături de șeful Poliției din Strehaia. Cum ați proceda, dacă ați fi un tânăr polițist într-un oraș nou? Parchetul de acolo oare ce lucrează de atâtea luni?”, spune Marian Godină.

Patronul localului și șeful Poliției Strehaia

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bode facea poza.
3
0
Faceti ca nu stiti, cu un om normal nici nu stau de vorba, iti da la mwie imediat militianul
6
2
Cum spune militianu godina, gloajba ce este , el a fost altfel ? Hai siktir bai jegule ai uitat de la mana pana la gura ca si astia ce sant la conducere, dupa ce ajunge uita si de masa si de tatasu ca si tine iera-i in stare sa-o freci in vazu lumi fara pic de mustrare !
1
15
Sa vada clipul de pe youtube DE CE AM LUAT BATAIE, cel postat de Gurzu...
2
4
astia sunt olteni. Priviti parlamentul. No coment.
8
2
Dubla masura este in toate. La Slatina deja zboara porcul de 100kg
9
1
De la Minister pleaca totul
12
2
Mariane tati te ai nascut ieri cu siguranta s au chiar esti inocent.Alege
6
7
La sectia 5,politisti lucreaza pentru particulari ex de la 8 dimineata un echipaj de politie isi face datoria la barul,Fasole ,masina stand parcata toata ziua pe Str.ana ipatescu,numai vorbesc de centrele de fier vechi care le platesc salariile celor de la sectia 5 ,ex cand se predau neferoasele un echipaj sta de paza,oare sa verificat vreun client care aduce fier vechi si numai vb de cate piese CFR se colecteaza sub protectia lor
19
4
eu cand zic ca politia intoarce drogurile confiscate in strada, replica sterge comentariul.. pasariki proaste, lumea nu e roz si nu toti ne fwtem pt 100 lei articolul..
29
2
Cine este Godinac asta?
4
38
daca privim imaginea vedem ca sunt interlopi si pesti in timpul liber au doua joburi ca asa e la moda
29
5
este un lucru deja stiut
37
3

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303