Greva piloților de la Lufthansa se prelungeşte până vineri
Greva piloților de la Lufthansa se prelungeşte până vineri
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPiloții de la compania aeriană germană Lufthansa au anunțat, miercuri, că vor prelungi greva cu încă 24 de ore, urmând ca vineri să fie afectate zborurile pe distanțe scurte cu plecare din Germania, transmite Reuters.
La miezul nopții de marți spre miercuri, sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) care îi reprezintă pe piloții de la Lufthansa a demarat o grevă de protest de două zile, ceea ce a obligat cel mai mare transportator aerian european să anuleze aproximativ 1.800 de zboruri. Aceasta este a 14-a grevă organizată de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) de la începutul disputei cu managementul, în luna aprilie 2014.
Sindicatul Vereinigung Cockpit a precizat că, în timp ce greva de miercuri și joi va afecta atât zborurile pe distanțe scurte, cât și cele pe distanțe lungi, acțiunea de protest de miercuri va afecta doar zborurile pe distanțe scurte cu plecare din Germania.
Vereinigung Cockpit a decis să intre în grevă în urma eșecului negocierilor cu managementul pentru un nou contract colectiv de muncă pentru cei 5.400 de piloți și copiloți. Sindicatul solicită o majorare salarială medie de 3,7% pe an, în timp ce echipa managerială oferă o majorare de 2,5%, care, în opinia sindicatului, este egală cu o înghețare a salariului, scrie agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News