REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.1° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
24.1° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Grupul BCR a înregistrat un profit net de 1,698 miliarde de lei în primele nouă luni, în creştere

Grupul BCR a înregistrat un profit net de 1,698 miliarde de lei în primele nouă luni, în creştere

Ana Maria LIPAN 31 octombrie 2023 | 00:00 210

Grupul BCR a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 1,698 miliarde de lei (343,8 milioane de euro), în creştere cu 10,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2022, pe fondul unei performanţe operaţionale îmbunătăţite, susţinută de un volum mai mare de afaceri cu clienţii, a anunţat luni banca, potrivit agerpres.ro.

Grupul BCR a inregistrat un profit net de 1,698 miliarde de lei in primele noua luni, in cresterefoto cu rol ilustrativ

În primele nouă luni din 2022, Grupul BCR înregistrase un profit net de 1,539 miliarde de lei (312 milioane de euro).Conform sursei citate, rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 18,2% până la 2,324 miliarde de lei (470,7 milioane de euro) în primele nouă luni, de la 1,966 miliarde de lei (398,5 milioane de euro) în perioada similară din 2022, pe fondul unor venituri operaţionale mai mari, parţial compensate de cheltuieli operaţionale mai ridicate.

Venitul net din dobânzi a crescut cu 27% până la 2,670 miliarde de lei (540,7 milioane de euro) în primele nouă luni, de la 2,102 miliarde de lei (426 milioane de euro) în acelaşi interval din 2022, determinat de un volum mai mare de business împreună cu dobânzi mai mari pe piaţa monetară.

Totodată, venitul net din comisioane s-a îmbunătăţit cu 4,4% până la 723,9 milioane de lei (146,6 milioane de euro) în primele nouă luni, de la 693,3 milioane de lei (140,5 milioane de euro) în aceeaşi perioadă a anului trecut, determinat de venituri din comisioane mai mari din creditarea corporate, cât şi din operaţiuni cu titluri de valoare.

Rezultatul net din tranzacţionare a scăzut cu 11,3% până la 401,5 milioane de lei (81,3 milioane de euro) în primele nouă luni, de la 452,9 milioane de lei (91,8 milioane de euro) în acelaşi interval din 2022, determinat de o activitate de tranzacţionare mai redusă.

De asemenea, venitul operaţional a crescut cu 15,5% până la 3,838 miliarde de lei (777,2 milioane de euro) în primele nouă luni, de la 3,324 miliarde de lei (673,7 milioane de euro) în perioada similară din 2022, determinat de venituri nete din dobânzi şi venituri nete din comisioane mai mari.

Potrivit băncii, cheltuielile administrative generale au înregistrat valoarea de 1,514 miliarde de lei (306,6 milioane de euro) în primele nouă luni, în creştere cu 11,5% în comparaţie cu 1,357 miliarde de lei (275,2 milioane de euro) în acelaşi interval din 2022, determinat de cheltuieli cu personalul mai mari generate de mediul inflaţionist, parţial compensate de contribuţia anuală mai mică la fondul de garantare a depozitelor în 2023.

În baza acestor evoluţii, raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit până la 39,4% în primele nouă luni, faţă de 40,8% în aceeaşi perioadă din 2022.

Rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare a reflectat o alocare de provizion de 188,8 milioane de lei (38,2 milioane de euro) în primele nouă luni din 2023, comparativ cu o alocare de 291,8 milioane de lei (59,1 milioane de euro) în acelaşi interval din 2022.

Pe de altă parte, rezultatul curent a constat în principal din provizioane de portofoliu înregistrate pentru creditele performante, în timp ce eliberările de provizioane determinate de recuperări şi credite redevenite performante pe ambele segmente retail şi corporate au compensat în totalitate nivelul normal de alocări pentru noi credite neperformante.

Rata creditelor neperformante s-a menţinut stabilă faţă de trimestrul anterior la 2,7% în septembrie 2023, uşor sub nivelul de 2,8% înregistrat în decembrie 2022. Conform băncii, această evoluţie reflectă volumul recuperărilor şi al creditelor redevenite performante pe ambele segmente retail şi corporate, care au compensat ritmul normal de formare de noi credite neperformante. În acelaşi timp, gradul de acoperire cu provizioane al creditelor neperformante a atins nivelul de 187,8% în septembrie 2023.

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca) în conformitate cu reglementările privind cerinţele de capital (CRR), s-a situat la nivelul de 23,1% în august 2023, semnificativ peste cerinţele Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata capitalului de Rang 1+2 de 21,9% (Grup BCR) în iunie 2023 reflectă clar puternicele poziţii de capital şi finanţare ale BCR.

Creditele şi avansurile nete acordate clienţilor au crescut cu 2,4% până la 56,674 miliarde de lei (11,395 miliarde de euro) la 30 septembrie 2023 de la 55,328 miliarde de lei (11,178 miliarde de euro) la 31 decembrie 2022, susţinute de ambele segmente retail şi corporate.

Depozitele de la clienţi au crescut uşor cu 1,5% până la 76,708 miliarde de lei (15,423 miliarde de euro) la 30 septembrie 2023 de la 75,588 miliarde de lei (15,271 miliarde de euro) la 31 decembrie 2022, susţinute atât de creşterea depozitelor retail, cât şi a celor corporate.

"Avansăm în demersul de educaţie financiară şi transfer de cunoştinţe, prin care oamenii au încredere în potenţialul lor şi fac alegeri financiare inteligente, atât la nivel personal, cât şi de business. Facem asta prin cele 230.000 de persoane care au beneficiat de coaching financiar în unităţile BCR în primele nouă luni din 2023, dar şi prin cei peste 645.000 de oameni care au trecut prin cursurile Şcoala de Bani. Facem asta şi prin fiecare conversaţie pe care o avem cu mediul de business, care aduce în atenţie transformarea economiei româneşti, industria 4.0 şi sursele de finanţare disponibile. Iar înţelegerea modului în care educaţia financiară şi antreprenorială, dar şi investiţiile strategice şi inovaţia pot influenţa pozitiv PIB-ul naţional, ne va ajuta să dezvoltăm rezilienţă financiară de ţară. Avem nevoie să creştem gradul de securitate - financiară, energetică, alimentară, tehnologică - pentru a putea naviga cu bine prin incertitudinea care domină scena internaţională. Iar rolul nostru, la BCR, este să oferim soluţii. Să fim aproape de oameni, să ascultăm şi să aducem împreună capitalul financiar cu cel societal, pentru că doar aşa putem să vorbim despre o economie prosperă şi incluzivă indiferent de provocări", a afirmat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 20 centre de afaceri şi 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 318 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 56% sunt unităţi unde operaţiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cum naiba sa nu faca profit BCR ? Alo Protectia Consumatorului , i a verificat cati lei a incasat BCR de la statprin celebra BCR ptr locuinte , si cati bani a dat deponentilor care au fost furati pe fata . Daca trecea termenul de 5 ani pentru depuneri , nu puteai inta in posesia primei de la stat daca nu justificai cel putin 12000 lei , pentru a putea intra in posesia primei . Verificati la cati deponenti din perioada 2014 - 2019 au returnat bani si prima incasata de la stat . Celui care nu a putut justifica cei 12000 lei nu i a fost returnata prima de la stat in schimb BCR a pus laba pe banii din contul deponentilor , Si apoi va intrebati de unde fac bancile profit ? Verificati , Verificati ANAF , protectia Consumatorului si alte institutii ale statului .
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712