REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.6° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
21.6° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Grupul Volkswagen este pregătit pentru interzicerea mașinilor pe bază de combustibili fosili în Europa în 2035

Grupul Volkswagen este pregătit pentru interzicerea mașinilor pe bază de combustibili fosili în Europa în 2035

Ana Maria LIPAN 5 septembrie 2023 | 00:00 273

Grupul auto german Volkswagen este pregătit pentru programata interzicere a comercializării de noi automobile echipate cu motoare cu ardere internă în Europa, începând din anul 2035, pe măsură ce îşi extinde gama de modele electrice, a declarat directorul general Oliver Blume, transmite Reuters, citată de economedia.ro. 

Grupul Volkswagen este pregatit pentru interzicerea masinilor pe baza de combustibili fosili in Europa in 2035

“Suntem pregătiţi pentru interzicerea motoarelor pe combustie în Europa din 2035”, a declarat Oliver Blume cu ocazia Salonului auto IAA de la Munchen.

Potrivit lui Blume, graţie parteneriatelor încheiate în China, Volkswagen, al doilea mare producător mondial de automobile, va putea să îşi diminueze costurile cu bateriile prin reducerea cu 50% a costurilor la nivelul celulelor pentru baterii. Producătorii auto din Europa sunt presaţi de constructorii chinezi de automobile electrice, care au pus la punct modele mai ieftine şi mai prietenoase cu consumatorii pe piaţa lor domestică şi acum încep să se extindă în Europa.

“Cred că şansele noastre sunt bune. Ştim cum să construim automobile de calitate. Va trebui să lucrăm din greu pe partea de costuri”, a precizat Oliver Blume.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania. Volkswagen se aşteaptă să livreze aproximativ 9,5 milioane vehicule în 2023, în creştere faţă de 8,26 milioane de vehicule anul trecut. De asemenea, veniturile sunt aşteptate să fie cu 10% până la 15% mai mari în 2023 decât în 2022, ceea ce sugerează că Volkswagen se aşteaptă la vânzări de 307 până la 331 miliarde de euro în acest an.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699