REPLICA ONLINE CONSTANTA

27° Constanța Vin., 19 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6795
27° Constanța Vineri, 19 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6795
 

Handbal feminin: Victorie chinuită pentru România în faţa Japoniei, la Campionatul Mondial

Handbal feminin: Victorie chinuită pentru România în faţa Japoniei, la Campionatul Mondial

A.F. 11 decembrie 2023 | 00:00 714

Naţionala României a obţinut o victorie chinuită cu Japonia, 32-28 (17-14), sâmbătă, la Herning, într-un meci din a treia grupă principală a Campionatul Mondial de handbal feminin, care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia.

Handbal feminin: Victorie chinuita pentru Romania in fata Japoniei, la Campionatul Mondial

Tricolorele au reuşit să învingă o echipă care venea după ce produsese surpriza acestui Mondial, victorie cu Danemarca, însă jocul a fost din nou departe de aşteptări, cu multe greşeli, în ambele faze, şi ratări.

Eliza Buceschi, autoare a 12 goluri, a fost jucătoarea care a tras echipa României după ea în acest meci, în care echipa antrenată de Florentin Pera a condus de la un capăt la altul, dar căderile periodice au împiedicat-o să se desprindă decisiv, în ciuda numeroaselor şanse avute. Astfel, în prima repriză, două jucătoare (Sonia Seraficeanu şi Lorena Ostase) au fost eliminate pentru că au lovit portarul cu mingea în cap. În partea secundă, două posesii au fost pierdute cu încercări de gol din propriul teren (Japonia a atacat fără portar). România nu a reuşit să marcheze niciun gol pe contraatac (nu a avut şansa), în timp ce Japonia a reuşit 7 din 7.

Pentru România au mai înscris Sonia-Mariana Seraficeanu 3 goluri, Crina-Elena Pintea 3, Lorena-Gabriela Ostase 3, Cristina Laslo 3, Bianca-Maria Bazaliu 2, Daria Bucur 2, Alexandra Dindiligan 2, Andreea- Cristina Popa 2.

Diana Ciucă a apărat 5 şuturi (25%), iar Daciana Hosu 2 (13%).

Golurile niponelor au fost marcate de Natsuki Aizawa 5, Saki Hattori 5, Chikako Kasai 4, Kaho Nakayama 4, Yuki Yoshidome 4, Haruno Sasaki 2, Ayame Okada 2, Sora Ishikawa 1, Natsumi Akiyama 1.

Sakura Kametani a apărat un singur şut (11%), iar Naho Saito a avut 9 intervenţii (29%).

Meciul a fost arbitrat de argentiniencele Mariana Garcia şi Maria Ines Paolantoni.

Înaintea celorlalte meciuri din grupă, Serbia - Germania (19:00) şi Polonia - Danemarca (21:30), Germania ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Danemarca, 4 puncte (+19), România, 4 puncte (-5), Polonia, 4 puncte (-13), Japonia, 2 puncte, Serbia, 0 puncte.

România va juca ultimul său meci din grupă cu Polonia, pe 11 decembrie (19:00), scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712