Hermannstadt și-a asigurat în mare măsură rămânerea în Liga 1, după victoria de la U Cluj, scor 2-0
Hermannstadt și-a asigurat în mare măsură rămânerea în Liga 1, după victoria de la U Cluj, scor 2-0
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestHermannstadt a câștigat prima manșă a barajului pentru rămânerea în Liga 1, 2-0 pe terenul Universității Cluj.
Bogdan Lobonț crede că „fotbalul din ziua de astăzi este 60% fizic”. Așa o fi, dacă o spune unul care a jucat atâția ani la nivel înalt, în țară și în străinătate. Dar într-un meci cu o imensă încărcătură, cum e un baraj, psihicul joacă un rol covârșitor. Nu întâmplător, Clujului i-a trebuit vreun sfert de oră ca să-și limpezească într-o oarecare măsură jocul și să bifeze primul șut pe poartă (Goga).
Mai pregătiți mental au părut oaspeții. Și, în consecință, mai determinați în careul advers. Acolo unde Tsoumou a „bărbierit” o minge pe care scria 0-1, la centrarea lui Sergiu Popovici. Iar mai târziu, Tătar a șters „transversala” dintr-o lovitură liberă directă.
Și dacă arbitrul Andrei Chivulete acorda penalty la gafa portarului Dur-Bozoancă, Hermannstadt putea intra la pauză cu un avantaj ce, în condițiile date, ar fi atârnat greu în balanță.
U a ieșit un pic mai determinată de la cabine. Însă torpilele lui Pârvulescu și Goga, la capătul unei acțiuni personale, au ocolit poarta lui Căbuz. Și cam atât. Invitată practic să revină în joc, Hermannstadt nu s-a lăsat prea mult așteptată.
Petrișor Petrescu, multă vreme sub nivelul său obișnuit, a prins un șut "de duminică", iar un minut mai târziu, Tsoumou, care irosise două mari ocazii în prealabil, a profitat de gafele lui Ursu și Dur-Bozoancă și le-a asigurat sibienilor un avantaj confortabil în așteptarea returului de miercuri.
Iertați de-un penalty
Clujenii au avut noroc în minutul 36. Atunci când, la o centrare în careul său, portarul Dur-Bozoancă a ieșit hazardat, îmbrâncindu-l în săritură pe unul dintre atacanții sibieni care tocmai lovise balonul cu capul. "Penalty!", a fost verdictul fostului arbitru internațional Ion Crăciunescu, prezent în studioul Digisport. Andrei Chivulete a lăsat însă jocul să continue.
sursa: gsp.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News