REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.9° Constanța Mie., 9 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6877
14.9° Constanța Miercuri, 9 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6877
 

Hong Kong: Ciocniri între poliţişti şi protestari după o manifestaţie în sprijinul uigurilor din China

Hong Kong: Ciocniri între poliţişti şi protestari după o manifestaţie în sprijinul uigurilor din China

Replica API 23 decembrie 2019 | 00:00 332

Poliţia antirevoltă din Hong Kong a făcut uz de gaze lacrimogene duminică pentru a dispersa mulţimea adunată în centrul cartierului financiar al oraşului, după ce un marş în mare parte paşnic în sprijinul etnicilor uiguri din China a degenerat într-un haos, relatează Reuters.

Zeci de poliţişti au pătruns într-o piaţă din apropierea portului pentru a-i dispersa pe protestatarii care au aruncat în ei cu sticle şi pietre.

Puţin mai devreme, peste 1.000 de persoane au manifestat paşnic, agitând steaguri uigure şi pancarte în cea mai recentă demonstraţie din ultimele şase luni de tulburări.

O mulţime în care se aflau atât tineri, cât şi vârstnici, îmbrăcaţi în negru şi purtând măşti pentru a-şi ascunde identitatea, purta pancarte pe care scria 'Eliberaţi-i pe uiguri, eliberaţi Hong Kong-ul' şi ',,Autonomia,, falsă din China rezultă în genocid'.

Experţi ai ONU şi activişti afirmă că cel puţin un milion de uiguri şi membri ai altor grupuri ale minorităţii musulmane sunt ţinuţi în detenţie în provincia Xinjiang din 2007 într-o campanie de represiune condamnată de SUA şi de alte ţări, dar negată de Beijing.

Protestele din Hong Kong au intrat în cea de-a şaptea lună, mulţi locuitori fiind nemulţumiţi de ceea ce consideră a fi un amestec al Beijingului în libertăţile promise fostei colonii britanice în momentul retrocedării sale către China în 1997.

Aceasta dezminte ingerinţa şi declară că îşi menţine angajamentul faţă de formula 'o ţară, două sisteme' convenită atunci, şi acuză forţe de străine că alimentează protestele, care au împins economia Hong Kong-ului în recesiune. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3153042226
5/49
1113510417
joker
15424182817