Hotelul Vega, încasări de 4 mil. euro
Hotelul Vega, încasări de 4 mil. euro
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestHotelul de cinci stele Vega din Mamaia, deţinut de Gabriel Comănescu, proprietarul grupului petrolier Upetrom, a avut încasări în creştere cu 7% în primele şase luni din acest an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit oficialilor hotelului. Valoarea absolută a veniturilor nu a fost făcută publică. "Referitor la sezonul de vară 2013 pot spune că a fost un sezon bun din punctul de vedere al gradului de ocupare şi al veniturilor din cazare, în linie cu aşteptările pe care le aveam", a spus Răzvan Dobre, director de marketing şi de vânzări la hotelul Vega. Unitatea hotelieră operează 125 de camere. Dobre a mai precizat că avansul încasărilor până în iunie vine pe fondul "dezvoltării din ce în ce mai mult a businessurilor din zona Constanţa". În perioada iunie-august, hotelul de cinci stele din Mamaia a avut un grad mediu de ocupare de 78%, potrivit oficialului hotelului. În toate weekendurile, hotelul a funcţionat cu toate camerele pline, ceea ce nu s-a întâmplat însă şi în timpul săptămânii, conform zf.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News