REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Hoții au furat 48.000 de euro unei femei, într-o benzinărie

Hoții au furat 48.000 de euro unei femei, într-o benzinărie

Virgil STOIAN 3 august 2023 | 11:33 898

La data de 2 august 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale Sector 5 au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt calificat.

Hotii au furat 48.000 de euro unei femei, intr-o benzinarie

În fapt, la data de 1 iunie 2023, Secția 18 Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, în vârstă de 28 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 15.30, în timp ce se afla într-o stație de alimentare carburant, doi bărbați i-ar fi sustras din mașină o geantă ce conținea sume considerabile, în lei și valută. Cazul a fost preluat de către Serviciul Investigații Criminale - Sector 5, iar din cercetări, s-a stabilit că, în timp ce persoana vătămată era staționată la un semafor din Sectorul 5, cei doi bărbați care ar fi urmărit-o prin Capitală, cu un scuter, ar fi intrat cu intentie în autoturismul condus de victimă, provocând pagube materiale autovehiculului.

Ulterior, în momentul în care se încheiau actele de constatare amiabilă, unul dintre bănuiți ar fi sustras din mașina femeii o geantă în care se aflau 48.000 de euro și 1.800 de lei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că numărul de înmatriculare al scuterului este aferent unui autoturism. În urma efectuării perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză. De asemenea, a fost depistat un tânăr, în vârstă de 26 de ani, bănuit că ar fi comis fapta împreună cu alți doi bărbați față de care sunt desfășurate activități de depistare a acestora. Tânărul de 26 de ani a fost condus la audieri în baza mandatului de aducere care a fost pus în aplicare, iar la data de 2 august 2023, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt calificat. Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
de unde provenea o asemenea suma la purtator intro geanta?
1
0
Hoții au furat .....este pleonasm
6
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016