Hoţul „Zăpadă”, urmărit internaţional, PRINS la Constanţa
Hoţul „Zăpadă”, urmărit internaţional, PRINS la Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCondamnat la 10 ani!
Condamnat la 10 ani!
Daniel Muşat, zis Zăpadă, a fost prins de poliţiştii constănţeni în seara de joi, 14 ianuarie anul curent. Acesta era urmărit naţional şi internaţional, fiind condamnat la 10 ani de închisoare pentru furt calificat. Lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale - Compartimentul Urmăriri, joi, 14 ianuarie, ora 21.30, în cadrul acţiunii Hibernalul 2016, l-au depistat în municipiul Constanţa pe Daniel Muşat, zis Zăpadă, de 36 ani, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii, din 29.10.2015, emis de Judecătoria Constanţa, el fiind condamnat la 10 ani de închisoare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.
Precizăm că individul a mai fost condamnat şi în 2006, la Constanţa, în 2008 la Brăila, în 2010 tot la Constanţa şi în 2013 la Bistriţa. Astfel, pedepsele au fost contopite, Judecătoria Constanţa stabilind ca el să stea după gratii 10 ani. Parte civilă în dosarul penal, înregistrat la Judecătoria Constanţa, pe 14.11.2014, s-a constituit SC Civic Service IT SRL, inculpatul având de plătit către societatea în cauză 1845 euro prin echivalent în lei la cursul oficial al BNR, reprezentând daune materiale. Condamnatul era urmărit naţional şi internaţional. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă şi s-a solicitat revocarea urmăririi.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News