Hram la Mânăstirea Prodromița
Hram la Mânăstirea Prodromița
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMiercuri, 12 iulie, în calendarul creștin-ortodox este consemnată sărbătoarea Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos. Cu acest prilej, începând cu ora 7.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la schitul Prodromița, aflat în partea de vest a localității Hârșova, pe malul Dunării.
Icoana „Prodromița” a fost pictată acum 150 de ani. Dorindu-și din tot sufletul ca și la schitul Prodromul să fie o icoană făcătoare de minuni, monahul Nifon și ucenicul său, Nectarie, au venit din Sfântul Munte la Iași unde au găsit un meșter iconar, Nicolau Iordache, ce a respectat condițiile impuse: spovedanie, post și rugăciune. La un moment dat, după terminarea veșmintelor, meșterul iconar a întâmpinat dificultăți la pictarea chipurilor, amânând lucrul până a două zi. Dimineața, după rugăciune, când a vrut să se apuce de lucru a găsit fețele pictate în mod desăvârșit. De aceea se spune că icoana nu a fost făcută de mână omenească. Mărturia pictorului se află la schitul Prodromul într-un document datat 29 iunie 1863.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News