I se rupe de clienți. Cine face selecția de personal la magazinul Cupio din Vivo?! Video
I se rupe de clienți. Cine face selecția de personal la magazinul Cupio din Vivo?! Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMagazinul CUPIO din Vivo este poate unul dintre cele mai vizitate magazine de beauty, în ciuda prețurilor piperate. Însă lucrurile nu sunt tocmai roz... și nu ne referim la produse, ci la calitatea angajaților, al căror comportament lasă de dorit. Luni, 19 august, în jurul orei 20:00, o clientă a vizitat ”buticul” pentru a cumpăra câteva produse CUPIO. Nu se aștepta să fie primită cu brațele deschise, dar nici să... i se dea ignor total doar pentru că a deranjat-o, chipurile, din timpul mesei, pe vânzătoare. De parcă nu ar fi fost de ajuns, aceasta a refuzat să-i vândă femeii un produs care era existent la raft... fiind preocupată de telefon.
Angajata magazinului stând pe telefon
Pentru unii, locul de muncă a devenit un mediu cât se poate de confortabil, iar obligația de a desfășura activitățile contractuale devine o banalitate. Cât despre regula ”Clientul nostru, stăpânul nostru!”... e de mult apusă, iar o clientă fidelă a magazinului CUPIO din Vivo Mall Constanța a trăit-o pe propria piele. Angajata magazinului, sătulă de viață și preocupată, probabil de noutățile mondene de pe Facebook, a afișat o atitudine arogantă și nesimțită, de parcă clienta ar fi venit să-i dea gratis produsul, nu contra cost.
Vânzătoarea arogantă: „Da, mă deranjezi!”
„Am ajuns în dreptul magazinului, am salutat vânzătoarea, însă nu mi s-a răspuns. Probabil era mult prea atentă la telefon. Am tratat acest aspect cu superficialitate, însă totul a degenerat mai mult decât își poate închipui cineva. După ce m-am hotărât asupra produselor pe care voiam să le achiziționez, i-am cerut să-mi dea o cutie de tipsuri reutilizabile, însă aceasta mi-a răspuns «cu greață» că nu are. I-am arătat produsul, crezând că nu l-a văzut, încă am avut o surpriză când am realizat că, de fapt, nu vrea să mă servească. Nici nu am știut cum să mă comport într-o situație de genul acesta, dar am insistat să-mi dea produsul pentru că aveam nevoie de el. Cu mari insistențe, aceasta a acceptat, însă mi-a reproșat faptul că o deranjez de la masă, deși ea stătea pe telefon, nu mânca. Chiar și așa. Dacă era în pauza de masă trebuia să închidă prăvălia pe timpul pauzei”, ne-a declarat clienta.
Clientă: „M-am simțit umilită”
Atitudinea grosolană a angajatei lasă mult de dorit și ar trebui să fie un semnal de alarmă, atât pentru celelalte cliente, cât și pentru angajator. Oare cine face selecția personalului?! „I-am cerut și un gel, repet, deoarece aveam nevoie de acele produse. Am rugat-o să-mi dea cea mai deschisă nuanță de gel pe care o are, însă am fost, din nou, ignorată. Dacă îmi spunea de la bun început că nu vrea să mă servească sau că era ocupată în a da scroll pe Facebook, înțelegeam, și atunci evitam această situație care m-a făcut să mă simt umilită. Sper ca patronul acelei afaceri să ia măsuri sau poate chiar și organele abilitate. Nu merită nimeni un asemenea tratament, nici măcar un câine”, a spus clienta.
Angajata magazinului stând pe telefon
Bunul simț, sau mai bine zis buna creștere, ar trebui să fie obligatoriu parte integrată printre cerințele angajatorilor la orice loc de muncă. Bineînțeles, pentru cei care lucrează cu publicul. În cazul de față, această vânzătoare mai are multe de învățat despre tainele bunei creșteri, însă până și le va pune la punct... Dumnezeu cu mila pentru clienții care îi trec pragul.
Bonul fiscal cu produsele pe care le-a cumpărat constănțeanca
Video:
Vom reveni!
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News