Iarna-i grea, omătu’-i mare... „Mie cine îmi plăteşte dauna la maşină?”
Iarna-i grea, omătu’-i mare... „Mie cine îmi plăteşte dauna la maşină?”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNemulţumiri
Nemulţumiri
În municipiul Constanţa, în Eforie Nord, în Murfatlar, dar şi în multe alte localităţi ale judeţului, ninsorile au făcut prăpăd pe şosele. Locuitorii judeţului sunt extrem de nemulţumiţi de felul cum au acţionat autorităţile, iar lopeţile şi înjurăturile printre dinţi ori „urlate” pe Facebook, la adresa autorităţilor, au fost la putere! Spre exemplu, iată ce transmite un cetăţean dion Eforie:„La Eforie este pe străzi ca după război. Dacă nu ai un jeep, eşti mâncat. Zăpada nu s-a îndepărtat decât în prima zi şi de atunci pace”.
„Cine îmi plăteşte mie dauna la maşină? Am serviciu în Constanţa, deci sunt nevoit să mă duc cu maşina acolo, căci în oraş alerg cu ea. Dar de acasă şi până ies la DN e drum lung, şi din cauza denivelărilor de pe străzi, mi-am rupt bara din faţă şi mi-am spart baia de ulei în această dimineaţă (n.r. 15 ianuarie 2017). Bine că am observat înainte să rămân fără ulei. Am dus-o la un prieten în service şi mi-o rezolvă până mâine, dar asta pe costul meu. Poate uit şi eu să plătesc taxele, căci nu văd să se facă ceva în beneficiul meu”, a declarat Costin S. La Constanţa, sesizările sunt „fără număr”, la fel şi din Murfatlar, ca să nu mai vorbim despre cetăţenii din localitatea Corbu!
Claudia CORBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News