REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Iaşi: 450.000 de persoane au venit la evenimentele organizate de Hramul 'Sfintei Cuvioase Parascheva'

Iaşi: 450.000 de persoane au venit la evenimentele organizate de Hramul 'Sfintei Cuvioase Parascheva'

Virgil STOIAN 16 octombrie 2023 | 11:32 1333

Manifestările religioase organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei de Hramul "Sfintei Cuvioase Parascheva" au adus la Iaşi un număr record de pelerini, comparativ cu anii anteriori, numărul acestora fiind, în total, de 450.000 de persoane.

Iasi: 450.000 de persoane au venit la evenimentele organizate de Hramul 'Sfintei Cuvioase Parascheva'

Potrivit unui comunicat de presă remis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, deşi participarea a fost numeroasă, nu au fost înregistrate incidente majore.

"Prin efortul depus de personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în sistem integrat, conform competenţelor, coordonat de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău au fost asigurate, în perioada 7-16 octombrie, condiţiile de siguranţă pentru ca aproximativ 450.000 de persoane să se bucure de toate evenimentele desfăşurate la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei din municipiul Iaşi, prilejuite de Hramul 'Sfintei Cuvioase Parascheva'. În cele 10 zile de manifestări religioase, aproximativ 360.000 de persoane au participat la pelerinajul la racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi circa 90.000 de persoane au fost prezente la celelalte evenimente organizate la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, slujbele religioase, procesiunea Calea Sfinţilor şi Sfânta Liturghie Arhierească", se menţionează în comunicatul de presă.

Conform estimărilor organizatorului, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor a fost înregistrată pe data de 14 octombrie, când în culoarul de acces către raclă se aflau aproximativ 70.000 de persoane, ceea ce a generat un şir de oameni de peste 5 kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 20 şi 24 de ore.

"Mulţumim organizatorilor, reprezentanţilor autorităţilor publice locale şi voluntarilor care, prin deschiderea pentru colaborare manifestată, au contribuit la succesul acestei misiuni. De asemenea, mulţumim participanţilor pentru răbdarea manifestată, înţelegerea, respectul şi comportamentul conform recomandărilor şi indicaţiilor forţelor de ordine", se menţionează în documentul de presă.

Aceeaşi sursă menţionează că personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi ale Poliţiei Locale Iaşi implicate au acţionat proactiv, cu accent pe prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurării protecţiei tuturor persoanelor aflate în spaţiul public, astfel încât aceştia să beneficieze de condiţii de siguranţă la toate evenimentele la care au participat.

"Situaţiile care au necesitat aplicarea măsurilor contravenţionale au fost înregistrate în special în afara sau în apropierea zonelor de afluire, drept pentru au fost aplicate 246 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 43.250 de lei şi au fost constatate 5 infracţiuni", precizează sursa citată.

În cele 10 zile de pelerinaj, o atenţie deosebită a fost acordată asigurării primului ajutor

"Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi de prim ajutor aflate la postul medical avansat deservit de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi şi de cel al UPU-SMURD Iaşi au acordat sprijin participanţilor în 641 de situaţii cu afecţiuni medicale diverse (ex. dureri abdominale, toracice, insuficienţă respiratorie, gonartroză, lipotimie, hipertensiune arterială, hipoglicemie, fractură piramidă nazală, crize comiţiale, luxaţii membre, vărsături, viroză respiratorie, etilism acut, cefalee, sincopă, stare lipotimică, nevralgie intercostală, criză epileptică). În 56 de situaţii cu afecţiuni medicale diverse a fost nevoie de investigaţii medicale de specialitate, astfel că 56 de persoane au fost transportate la spital", se precizează în comunicatul de presă, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
FELICITARI FORTELOR DE ORDINE! DAR TINETI CONT, CA FARA AJUTORUL MULTIMII ??????????
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510