IMAGINI SPECTACULOASE ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA: ZĂPADA ATINGE ȘI 2 METRI!
IMAGINI SPECTACULOASE ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA: ZĂPADA ATINGE ȘI 2 METRI!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestChiar dacă județul Constanța a scăpat, cel puțin momentan, de viscol și ninsori, mai multe drumuri sunt încă acoperite de zăpadă. Astfel, utilajele RAJDP Constanța au acționat la foc automat pe drumurile din județul Constanța pentru degajarea zăpezii (lărgirea lor). De precizat este faptul că pereții de zăpadă ce străjuiesc anumite tronsoane ating chiar și 2 metri!
Amintim că, în seara de joi, 19 ianuarie, Regia Judeţeană de Drumuri (RAJDP) a solicitat Poliţiei Rutiere să aprobe închiderea mai multor tronsoane de drumuri judeţene, începând cu ora 22.00, în vederea degajării zăpezii. Zis și făcut, oamenii au trecut la treabă, iar ulterior, în dimineața de vineri, 20 ianuarie, la orele dimineţii, era menţinut închis sectorul de drum Negru Vodă - Cerchezu (până la ora 11.00). Pe restul drumurilor se putea circula chiar dacă mai erau zone înguste. Astfel, autorităţile au lucrat la foc automat pentru lărgirea drumurilor, intervenind şi pe cele comunale. Se pare că ar fi probleme pe Vadu, Petroşani şi Dunăreni.
De precizat că pereţii de zăpadă, care străjuiesc drumurile ating şi 2 metri, ma ales la Şipote, Vadu, Văleni şi zona Ion Corvin. Imagini spectaculoase au fost surprinse pe drumul dintre Negru Vodă- Cerchezu- Viroaga, pe drumul ce leagă Mereni de Osmancea, Văleni de Șipote, dar și în localitatea Potârnichea.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News