În lipsa unei femei de serviciu, farmacistele dau cu mopul
În lipsa unei femei de serviciu, farmacistele dau cu mopul
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa Constanţa,
La Constanţa,
Farmacistele sunt puse să dea cu mopul, deşi în fişa postului nu sunt prevăzute şi aceste atribuţii. După ani buni în care şi-au tocit coatele pe băncile facultăţii, farmacistele se trezesc după angajare că sunt nevoite să facă şi munca de jos la locul de muncă. Deşi au încasări mari şi profituri considerabile, deţinătorii de farmacii evită să angajeze femei de serviciu care să se ocupe strict de curăţenie şi lasă tot greul pe umerii angajatelor din dorinţa de a economisi câteva sute de lei lunar. În ciuda faptului că situaţia nu este una obişnuită, preşedintelui Colegiului Farmaciştilor nu i se pare ieşit din comun ca farmacistele să mai dea cu mătura sau cu mopul. "În regulamnetul de ordine interioară nu este prevăzută obligativitatea de a avea femeie de serviciu în farmacii", a declarat, pentru "Replica", Vasile Rizea, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Constanţa, dar şi deţinătorul unei farmacii, în care spune că o femeie este plătită strict pentru asigurarea curăţeniei. Situaţia nu este similară şi în cazul altor farmacii. Sub pretextul că unele farmacii nu sunt foarte spaţioase, patronii renunţă să facă angajări "inutile". "Dăm şi dimineaţa şi seara cu mopul, măturăm, pentru că nu avem şi nu am avut niciodată o femeie de serviciu. Nu se cade aşa ceva, mai ales că noi primim des marfă, trebuie să fim curate pe mâini. Iarna, când e noroi, e jale. Nu ştim ce să facem mai repede: să servim clienţii sau să ştergem pe jos", a declarat o farmacistă care îşi defăşoară activitatea în Km 5.
Camer NEGIP
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News