REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Înainte de sărbători, Poliția dă o lovitură de imagine și cumpără 244 de Drug-teste și 800 de etiloteste

Înainte de sărbători, Poliția dă o lovitură de imagine și cumpără 244 de Drug-teste și 800 de etiloteste

A.C. 24 decembrie 2023 | 00:00 1723

Înainte de Crăciun, șefii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au prezentat noile achiziții pentru Poliția Rutieră. Astfel, în urma proiectelor „HeliPol” și „Mixt-Mobil”, Poliția Română a achiziționat patru elicoptere, 515 autospeciale, 75 de motociclete, 244 de sisteme electronice mobile de detectare a substanțelor stupefiante în salivă, 800 de etilometre, 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, 200 de kituri de semnalizare și 200 de kituri de cercetare la fața locului.

inainte de sarbatori, Politia da o lovitura de imagine si cumpara 244 de Drug-teste si 800 de etilotesteimagine de la evenimentul de prezentare

La evenimentul de prezentare au participat ministrul Cătălin Predoiu, secretarul de stat Bogdan Despescu, șeful IGPR, Benone Matei, precum și șeful DSU, Raed Arafat.

Inspectoratul General al Poliției Române, în parteneriat cu Inspectoratul General de Aviație și alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, a implementat proiectul „HeliPol – Acțiune integrată pentru creșterea siguranței traficului rutier”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare, în urma semnării contractului de finanțare cu Direcția Generală Organism Intermediar Transport din cadrul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Astfel, a fost lansată o inițiativă majoră pentru a combate una dintre cele mai grave probleme de siguranță din România, respectiv accidentele rutiere. Proiectul are drept obiectiv general creșterea gradului de siguranță și securitate privind infrastructura rutieră, prin dezvoltarea capacității de prevenție a structurilor MAI.

Concomitent cu implementarea unui concept de acțiune integrată sol – aer, au fost întărite capabilitățile și crescută capacitatea Poliției Române de prevenție, intervenție, monitorizare și gestionare a traficului rutier.
Pentru a aborda această problematică și pentru a alinia România la obiectivele UE de reducere a numărului persoanelor decedate în accidente rutiere cu 50% până în 2030, proiectul și-a propus să întărească semnificativ capacitățile Poliției Române de a interveni și a preveni accidentele rutiere.

Acest plan de investiții esențiale pentru infrastructura de siguranță rutieră îmbunătățește capacitatea de intervenție, monitorizare și gestionare a traficului rutier, crescând astfel rapiditatea și eficacitatea acțiunilor polițiștilor.

Implementarea proiectului „HeliPol” este un moment definitoriu în evoluția siguranței rutiere din România, sporind capacitățile de răspuns ale Poliției Române și contribuind semnificativ la crearea unui mediu sigur, pentru toți utilizatorii rețelei de drumuri naționale. Acest proiect se ridică la nivelul așteptărilor societății pentru siguranță și protecție, oferind nu doar o promisiune, ci și un angajament ferm al autorităților de a implementa soluții concrete și de ultimă oră, în combaterea unora dintre cele mai stringente pericole ale vieții cotidiene – accidentele rutiere.

Inițiativa subliniază o viziune strategică și un efort conjugat, proiectând România viitorului, unde fiecare călătorie se va desfășoară în condiții de siguranță. În aceeași linie, Poliția Română a finalizat implementarea proiectului „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”.

Prin acest proiect, s-a continuat abordarea multicauzalitate a accidentelor rutiere. Astfel, achiziţionarea aparatelor de depistare a consumului de substanţe stupefiante creşte capacitatea de constatare a consumului de astfel de substanţe de către conducătorii de autovehicule. Astfel, în cele două proiecte, au fost achiziționate patru elicoptere, 515 autospeciale, 75 de motociclete, 244 de sisteme electronice mobile de detectare a substanțelor stupefiante în salivă, 800 de etilometre, 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, 200 de kituri de semnalizare și 200 de kituri de cercetare la fața locului.

De asemenea, au fost achiziționate 1.000 de seturi de lămpi de avertizare, 1.000 de stații de lucru, dintre care 200 grafice, 200 de stații de comunicații portabile, 50 de soft-uri pentru tahograf, 50 de laptopuri, 4.000 de dispozitive mobile și accesorii, 1.400 de imprimante mobile termice, un sistem de colectare a datelor pentru siguranța în trafic, o soluție de comunicații satelitare și o platformă IT.

Toate aceste dotări, achiziționate din fonduri externe nerambursabile, asigură mijloace moderne de intervenție pentru Poliția Română, adaptate anului în care ne aflăm. Cu toate că înregistrăm progrese semnificative în siguranța rutieră, încă avem mii de persoane care își pierd viața, pe șoselele din România.

În acest context, este necesar ca noi toți, atât instituțiile cu atribuții în domeniu, cât și societatea civilă, să formăm o echipă și să avem o implicare activă, în modelarea factorului uman și în respectarea legii.

Pentru instituție, un ajutor important vine de fiecare dată de la cetățenii de bună credință, care sesizează ilegalități. În aceste cazuri, intervenția polițiștilor întrerupe activitatea ilegală, de multe ori cu un pericol social deosebit, conform bugetul.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ȘI celelalte structuri din poliție când vor fii dotate cu tot ce trebuie? Puteți să le aduceti și rachete la rutieră tot degeaba,atâta timp cât mulți dintre ei profesional sunt praf.Dacă s.ar da pe bune testările psihologice și profesionale, ar fii jale!
1
0
o săptămână terminați cu bețivii și drogangii.
1
0
Pai aveau si asta-vara ,,drug-test",dar cel care stia sa lucreze cu respectivul aparat,era in concediu medical. Astea tot nefolosite raman?
4
0
Probabil să verifice calitatea drogurilor pe care le distribuie chiar ei și să supravegheze concurența.....
4
2
organizarea, managementul profesionist, reforma radicala, finantarea mult mai mare, marirea foarte mult a angajatilor mult prea putini azi si programe bine gandite de pregatire continua si reciclare a personalului sunt solutiile evidente ptr o politie profesionista dar nu se vrea; majoritatea deciziilor din ultimii 25 de ani au fost luate in sensul distrugerii capacitatii operationale a politiei si micsorarii dramatice a numarului angajatilor
4
0
le-au cumparat ptr uzul propriu?
2
2
Despescu, matei, arafat, trei bul angii sub acoperire. Toata lumea lor graviteaza in jurul koorului.
4
2

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016