REPLICA ONLINE CONSTANTA

31.8° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
31.8° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Incendii de vegetație în Australia, din cauza unui val de căldură

Incendii de vegetație în Australia, din cauza unui val de căldură

Victor ROTARU 24 decembrie 2023 | 16:34 759

Zone întinse din Australia se confruntă cu un val de căldură, din cauza căruia autorităţile din această ţară au emis o avertizare privind creşterea riscului de incendii de vegetaţie în multe regiuni ale statului Australia de Vest, informează Reuters.

Incendii de vegetatie in Australia, din cauza unui val de calduraIncendii Australia

Meteorologii din Australia au emis duminică alerte de caniculă pentru vestul statului Australia de Vest, pentru Teritoriul de Nord învecinat şi pentru estul statului Queensland, avertizând că temperaturile din unele regiuni ar putea atinge aproximativ 45 de grade Celsius.

În Perth, capitala statului Australia de Vest, cel mai mare stat australian, o temperatură maximă de 35 de grade Celsius a fost prognozată pentru duminică, depăşind cu cinci grade Celsius valoarea medie calculată pentru luna decembrie, potrivit datelor meteorologice.

Estul Australiei a fost pârjolit în această lună, din cauza fenomenului El Nino

Estul Australiei a fost pârjolit în această lună, din cauza fenomenului El Nino, un fenomen climatic datorită căruia temperaturile neobişnuit de ridicate ale apei din Oceanul Pacific provoacă valuri de căldură, cicloane, secete şi incendii de vegetaţie.

În Australia de Vest, peste 20 de incendii ardeau duminică, a anunţat agenţia pentru servicii de urgenţă a acestui stat australian pe site-ul său, inclusiv un focar care ardea necontrolat în apropiere de Pemberton, un oraş cu aproximativ 5.000 de locuitori, situat la aproximativ 320 km sud de Perth.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Pompieri şi Servicii de Urgenţă a declarat într-un comunicat că agenţia se aşteaptă la „o vreme mai dificilă şi favorabilă incendiilor” începând de duminică după-amiază, deoarece condiţiile meteorologice, marcate de căldură, secetă şi vânt, vor afecta o mare parte a statului australian, inclusiv metropola Perth.

Agenţia menţionată a emis o avertizare de pericol sporit de incendii pentru multe zone din Western Australia şi a spus că peste 1.000 de pompieri se luptă cu incendiile declanşate în acest stat în ultimele cinci zile.

Pe de altă parte, o mare parte a coastei de est a Australiei este afectată ploi torenţiale, iar meteorologii au emis pentru duminică seară mai multe alerte de inundaţii şi o avertizare de furtună puternică pentru anumite părţi din New South Wales, cel mai populat stat al ţării, a cărui capitală este oraşul Sydney, potrivit digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Oasele din desert (Sahara și nu numai) de ce nu se aprind???!!!! Acolo este cumva gerul bobotezei???!!!
0
2

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712