Incendiu în incinta Esplanadei Moscheilor din Ierusalim
Incendiu în incinta Esplanadei Moscheilor din Ierusalim
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn incendiu, vizibil de la peste doi kilometri, a izbucnit luni seara în incinta Esplanadei Moscheilor din Ierusalim, al treilea cel mai sfânt loc al Islamului unde se aflau mii de credincioşi pentru rugăciunea de seară, relatează AFP, citată de Agerpres.
Cauza acestui incendiu nu este cunoscută deocamdată. Anterior, ciocnirile dintre protestatarii palestinieni şi poliţia israeliană s-au soldat cu peste 300 de răniţi pe Esplanada Moscheilor, numită Muntele Templului de către evrei.
Cel puţin nouă persoane, între care trei copii şi un comandant al Hamas, au fost ucişi luni seara în atacuri israeliene în nordul Fâşiei Gaza, au declarat autorităţile locale.
Situaţia din Ierusalimul de Est s-a agravat la finalul săptămânii trecute, 600 de palestinieni fiind răniţi în ciocnirile violente cu forţele de ordine israeliene începând de vineri seară.
În Cisiordania şi Ierusalimul de Est situaţia a fost tensionată de la începutul Ramadanului, luna sfântă de post şi rugăciune a musulmanilor. Numeroşi palestinieni sunt furioşi întrucât poliţia israeliană a restricţionat accesul în unele zone din Oraşul Vechi.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News