Incendiu puternic la o casă din Tulcea. Video
Incendiu puternic la o casă din Tulcea. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestInspectoratul pentru Situații de Urgență “Delta” județului Tulcea, a fost anunțat sâmbătă, 3 decembrie, prin apel la numărul unic de urgență 112, că pe strada Racului din municipiu se manifestă violent un incendiu la o casă de locuit cu posibilitate de propagare la vecinătăți.
Imediat două echipaje de pompieri formate din 9 subofițeri și un ofițer din cadrul Detașamentului Tulcea au ajuns la locul incendiului care se manifesta violent cu flacără deschisă la întreaga locuință și anexe.
S-a intervenit pentru localizare și limitarea extinderii flăcărilor la o locuință învecinată, în acest moment incendiul fiind localizat.
Intervenția este îngreunată din cauza faptului că în zonă nu sunt hidranți însă forțele au fost suplimentate cu autospeciale pentru un flux de apă constant. Nu sunt înregistrate victime. Misiunea este in dinamică.
Update:
„Pericolul incendiului a fost eliminat, iar focarele au fost stinse. Pentru că există pericolul de reaprindere din cauzat de smoala de pe un perete al locuinței, pompierii vor rămâne cu un echipaj de stingere pentru protecție.
În urma incendiului a ars o casă de locuit de aproximativ 80 de mp și două anexe de aproximativ 10 mp fiecare. Locuința învecinată si anexele aferente acesteia au fost salvate de către pompierii tulceni. Cauzele probabile de producere a incendiului urmează a fi stabilite.”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News