REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.4° Constanța Mar., 30 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6806
25.4° Constanța Marți, 30 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6806
 

Început de weekend cu vreme ploioasă, la Constanța

Început de weekend cu vreme ploioasă, la Constanța

Replica API 2 septembrie 2022 | 00:00 3171

Începutul de toamnă vine cu vreme instabilă, cer noroc și averse posibil însoțite de descărcări electrice. Cu alte cuvinte, turiștii care au ales să-și programeze sejururile în acest început de weekend, nu se vor bucura prea mult de plajă.

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale și în primul weekend din septembrie. Se mai răcorește, însă în unele zile, vor mai fi maxime de până la 28 de grade Celsius. Vor fi însă și zile cu perioade cu ploi, dar și furtuni și descărcări electrice.

Vineri, spre exemplu, vremea se va menține în general instabilă. Cerul va fi temporar noros și, mai ales în timpul nopții, local, vor fi averse posibil însoțite și de descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, în special ziua. Temperaturile maxime se vor situa între 23 și 28 de grade, iar cele minime între 15 și 20 de grade.

Sâmbătă, vremea va fi în continuare instabilă, dar răcoroasă. Cerul va avea înnorări temporare și, ziua, local vor fi averse, posibil însoțite și de descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificări trecătoare în prima parte a intervalului, mai ales în zona de coastă, apoi va slăbi în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 23 de grade, iar cele minime între 11 și 15 grade.

Duminică, vremea se va ameliora ca aspect. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime, în creștere față de intervalul precedent, se vor încadra între 21 și 26 de grade, iar cele minime între 13 și 17 grade.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
din nou doua, trei picaturi de ploaie si atat!
0
0
in sfarsit maine seara vin ceva ploi reci de Toamna' poate va mai umezi pamantul parjolit de canicula toridoare a soarelui care a fost luna trecuta August 'ma bucur ca Canicula isi ia zborul spre Desertul Nisipos din Sahara din Africa si sa ramana aici definitiv.
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513