REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Încetinire a vânzărilor de vehicule electrice în Europa şi SUA; piaţa din China, în creştere constantă

Încetinire a vânzărilor de vehicule electrice în Europa şi SUA; piaţa din China, în creştere constantă

A.F. 8 iunie 2024 | 00:00 98

Vânzările de vehicule electrice în Europa încetinesc din cauza reducerii stimulentelor, a lipsei de modele accesibile şi a preocupărilor consumatorilor legate de numărul insuficient de staţii de încărcare, aceleaşi motive fiind valabile şi pe piaţa din SUA, arată un studiu EY, publicat vineri.

incetinire a vanzarilor de vehicule electrice in Europa si SUA; piata din China, in crestere constanta

Pe de altă parte, vehiculele electrice cu baterii vor reprezenta peste 50% din totalul vânzărilor în China, până la sfârşitul acestui deceniu, cu doi ani mai repede decât s-a estimat.

"Se aşteaptă ca în SUA şi în Europa să se înregistreze o încetinire a cererii şi a vânzărilor de vehicule electrice (VE) pe termen scurt, în timp ce China va înregistra o creştere constantă. În SUA, ratele ridicate ale dobânzilor, infrastructura de încărcare inadecvată şi condiţiile economice incerte au alimentat îngrijorările legate de accesibilitate şi autonomie. Aceasta a dus la o încetinire a vânzărilor de vehicule electrice, estimându-se o stagnare pe termen scurt. Europa este afectată de preţurile ridicate, de incertitudinea economică şi de infrastructura inadecvată, ceea ce încetineşte adoptarea vehiculelor electrice (VE). În ciuda încetinirii actuale a vânzărilor de vehicule electrice în SUA şi Europa, previziunile pe termen lung rămân neschimbate, aşteptându-se ca BEV-urile să reprezinte 50% din vânzări până în 2030 în Europa şi 2033 în SUA", se menţionează în studiu.

Potrivit EY Mobility Lens Forecaster, previziunile optimiste pentru SUA prevăd că mai multe EV-uri produse la nivel local vor impulsiona vânzările, care vor fi susţinute de restricţiile la importul de produse fabricate în afara SUA.

În schimb, producătorii chinezi de automobile ar urma să se confrunte cu o înăsprire a politicilor comerciale din partea UE şi a SUA, care vor impune sancţiuni mai stricte asupra importurilor de vehicule electrice, ceea ce ar duce la o scădere a vânzărilor chinezeşti la export.

"În acest scenariu, producătorii chinezi de vehicule electrice vor trebui să facă faţă unor bariere tarifare ridicate şi vor trebui să îşi reevalueze şi să îşi adapteze strategiile de expansiune a producţiei de vehiculele electrice", notează specialiştii.

Studiul EY Mobility Lens Forecaster este un instrument de prognoză bazat pe inteligenţă artificială (AI) care oferă o perspectivă pentru volumele de înmatriculări de vehicule uşoare până în anul 2050.

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 49,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2023.

Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 900 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510