REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Închisoare de la 2 la 7 ani pentru cei care încearcă să vândă sau să cumpere un copil

Închisoare de la 2 la 7 ani pentru cei care încearcă să vândă sau să cumpere un copil

Replica API 8 iunie 2022 | 00:00 1018

Vânzarea sau cumpărarea unui copil, prin ocolirea procedurii de adopţie, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, prevede un proiect iniţiat de parlamentari USR PLUS, adoptat marţi de Senat.

Proiectul are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.273/2004 privind procedura adopţiei, în sensul incriminării faptei părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil care pretinde bani ori foloase materiale "în scopul stabilirii între copil şi terţe persoane a unor legături asemănătoare celor dintre părinţi şi copii, fără a recurge la procedura standard de adopţie", se arată în expunerea de motive.

"Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, primeşte sau pretinde bani ori alte foloase materiale, în scopul stabilirii între copil şi terţe persoane a unor legături asemănătoare celor dintre părinţi şi copii, prin ocolirea procedurii de adopţie, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează oferirea sau darea de bani sau alte materiale ori alte foloase", potrivit iniţiatorului.

Un amendament admis prevede privarea de libertate şi pentru intermediari.

"Fapta persoanei care, fără drept, intermediază stabilirea între o persoană şi respectivul copil a unei legături asemănătoare celor dintre părinţi şi copii, în scopul obţinerii de foloase materiale, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani", prevede amendamentul.

"Statul roman are datoria morală şi legală de a depune toate diligenţele necesare pentru ca drepturile fundamentale ale copilului să fie respectate. Astfel, minorul nu trebuie şi nu poate fi asimilat unui bun, iar toate drepturile fundamentale nepatrimoniale, inalienabile şi indisolubil legate de persoana acestuia (dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia, dreptul de a-si păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, dreptul de a menţine relaţii personale şi contact direct cu părinţii, rudele, dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine relaţii personale cu acestea) trebuie să fie respectate. Mai mult decât atât, în legislaţia penală a statelor membre ale Uniunii Europene, fenomenul de vânzare a copiilor este incriminat", mai subliniază iniţiatorul în expunerea de motive.

Senatul este primul for sesizat, scrie agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
asta de scrie sub mine are ceva la mansarda ?
1
0
Mii de scuze! Am gresit stirea! Oricum, mesajul meu catre fratii mei romani ramane acelasi!
6
0
Dan Puric, individ care are o avere de peste 1.500.000 euro, dar vinde carti sataniste, instigatoare la violenta si revolutie, in biserica si mai ales m-a deranjat ca le vinde celor amarati. In opinia mea e ca si cum ar fura de la saraci, iar pentru asta nu am sa-l iert niciodata! Iar in al 2-lea rand, a facut comert cu carti in Casa Domnului, in Biserica Ortodoxa si daca va amintiti episodul cand Iisus a inceput sa tranteasca tot, s-a infuriat cand a vazut ca fariseii faceau comert in templul sfant. Ei bine, asta face propagandistul A U R Dan Puric, face geopolitica si comert in biserica.
5
0
Si cel mai rau ma doare ca impostorii astia din partidul A U R se folosesc de 2 lucruri care imi sunt cele mai dragi mie. De ortodoxie si de patriotismul romanesc. Ei se folosesc de asta pentru a-si atinge proprile interese. Ca drept dovada, cei mai multi din conducere sunt catolici, atei, pagani, mistici, in special cei cu energiile getodacilor si alte aberatii. Eu nu am vazut pe nimeni sa faca Voia Domnului in A U R, ci doar impostori, farisei, falsi crestini. L-am vazut pe propagandistul partidului A U R, DAN PURIC, demascat ca turnator la securitate, cum vinde carti sataniste in biserica.
5
0
Dan Puric, individ cu un mare rol in manipularea alegatorilor, dat fiind talentul sau actoricesc. O metoda veche, ruseasca. Hitler l-a avut pe Joseph Goebbels propagandist, Putin il are pe Aleksandr Dugin, iar partidul A U R il are propagandist putinist pe DAN PURIC. Oamenii din interiorul A U R va pot confirma, oamenii cu capul pe umeri si picioarele pe pamant o pot face. A U R poate fi salvarea Romaniei, dar in momentul de fata este exact opusul. A U R pregateste a 13-a invazie a Rusiei in Romania. Daca vine la putere, ne va scoate din NATO, au spus-o oficial."Publicul tinta" nu a aflat inca
3
0
Adevaratii preoti au fost alungati, in perioada comunismului. Exact a in Rusia de astazi, sub controlul KGB-istului Kiril cu nume de agent KGB Mikhailov sau ca precedesorul lui, patriarhul Alexy cu nume de criminal KGB Drozdov. Normal ca daca rusii ar fi avut un patriarh ortodox adevarat, el ar fi putut ridica poporul rus impotriva satanistilor din conducerea Rusiei. Asa ca au "capturat" ortodoxia din Rusia. ASTA TREBUIE SA VA DEA DE GANDIT! La fel a fost si la noi in perioada comunismului cand falsii duhovnici "turnau" tot. Ca drept dovada, DAN PURIC a fost OFICIAL turnator la securitate!
3
0
Nenorocitii astia din conducerea partidului A U R vor sa cladeasca un grup infractional pe modelul PSD-ului din anii trecuti, in ERA lui Dragnea, ba chiar pe modelul partidului lui Putin sau al lui Viktor Orban. Nu avem nevoie de dictatura. I-am gonit pe rusi in 45 si au plecat abia in 58, cand nu mai aveau ce a ne fura. Ceausescu si restul nenorocitilor scoliti la Moscova au platit Rusiei cu bani si resurse romanesti si ne-au tinut bunicii intr-un trai mizer, iar Ceausescu avea WC din aur, pentru cunoscatori... In perioada aia securistii, erau "oligarhi romani", iar preotii erau turnatori.
3
0
Sfatul meu este sa puneti piciorul in prag acum, sa va ridicati impotriva lui George Simion si toti cei care au legaturi cu Dan Puric, Calin Georgescu, Sosoaca si tot ce tine de China si Rusia. Cine ne-a invadat de 12 ori in istorie? Rusia ne-a invadat! Putinistii astia nu ne vor face sa uitam si nu ne vor face sa iertam Rusia vreodata pentru crimele si violurile savarsite impotriva stramosilor nostri romani! Niciodata!!! Sunt de acord cu idea partidului A U R, dar sunt impotriva actualei conduceri cu legaturi si bani primiti de la oligarhi rusi precum Evgheni Prigojin, cel cu fabrica de troli
3
0
Respect! Am spuns-o de multe ori, ideea partidului AUR era buna,"actorii" din el nu sunt potriviti. E nevoie de o schimbare majora in partidul A U R si daca nu reusiti sa-i eliminati pe impostorii astia din conducerea partidului, eu zic ca mai bine sa-l distrugeti. Fariseii astia din A U R sunt niste putinisti care aspira la ciolan, sunt exact tiparul lui Dragnea "de ce sa fure strainii? Hai sa furam noi". Nu avem nevoie de oameni ca astia. A U R sunt exact fariseii aia care au "uneltit" rastignirea lui Iisus. Sunt exact aia "faceti ce spunem noi, nu ce facem noi".
3
0
Life in prison or death penalty
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436