Indicele ROBOR, în creştere uşoară miercuri
Indicele ROBOR, în creştere uşoară miercuri
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIndicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, continuă să crească, ajungând miercuri pe piaţa interbancară la 3,38% pe an, de la 3,36% marţi, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR), scrie Agerpres.
Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, 24 octombrie, indicatorul era la 1,85% pe an.
În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a crescut la 3,35% pe an, cu 0,03 puncte procentuale peste valoarea din ziua anterioară.
De asemenea, ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a înregistrat un avans similar cu cel de la şase luni, ajungând la 3,61%, iar indicele ROBOR la 12 luni, a urcat la 3,65% pe an, de la 3,63% pe an marţi.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News