Indolența șoferilor depășește orice limită. Conduce scuterul picior peste picior, prin Mamaia
Indolența șoferilor depășește orice limită. Conduce scuterul picior peste picior, prin Mamaia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIndolența șoferilor din Mamaia depășește orice limită! În cursul zilei de 9 iulie, în jurul orei 22:00, un șofer a fost surprins conducând un scuter într-o poziție de taifas!
Șoferul ia siguranța traficului „peste picior”
Suntem obișnuiți cu ignoranța șoferilor constănțeni, cu gesturi de șicanare în trafic, condus neglijent sau agresiv. Șoferul în cauză circula în stațiunea Mamaia, undeva în zona Hotelului Iaki, foarte liniștit, relaxat, însă parcă îi lipsea ceașca de cafea din mână.
Suntem fruntașii accidentelor rutiere din Europa!
Astfel de gesturi grosolane se numără printre motivele principale pentru care țara noastră, implicit orașul Constanța, sunt în fruntea clasamentului când vine vorba de accidente rutiere. Peste 1.540 de persoane au murit și alte circa 3.550 au fost rănite în accidente rutiere produse pe drumurile din țară, în anul 2023, potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Statisticile accidentelor rutiere din România sunt sumbre.
Dinamica accidentelor rutiere grave 2019-2023, conform Poliției Române
Statisticile Poliției Române
Neatenția și lipsa de interes a șoferilor sunt factori principali din cauza cărora se întâmplă zilnic incidente nefericite în țară și, implicit, în Constanța, atât din vina șoferilor, dar și a pietonilor care traversează neregulamentar. O statistică a Poliției Române arată că din 2019 până în 2023 arată că 16% dintre accidentele din România s-au produs din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, 13% din cauza traversării neregulamentare a pietonilor, 11% reprezintă abaterile bicicliștilor, 9% din motivul neacordării priorității pietonilor, 8% pentru neacordare de prioritate vehiculului, iar restul de 43 de procente din alte cauze.
Cauzele principale de producere a accidentelor rutiere grave în perioada 2019-2023, conform Poliției Române
Așadar, atenția în trafic ar trebui sporită, iar toți participanții la trafic să conștientizeze cât de mare este responsabilitatea acestora.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News