Infracţionalitatea în şcolile din Constanţa, în SCĂDERE: furturi şi BĂTĂI, mai dese la ORAŞ!
Infracţionalitatea în şcolile din Constanţa, în SCĂDERE: furturi şi BĂTĂI, mai dese la ORAŞ!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIPJ Constanța a întocmit o analiză privind evoluţia şi tendinţele fenomenului infracţional înregistrat în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar şi în zonele adiacente acestora, în anul şcolar 2018-2019 comparativ cu perioada similară a anului de învățământ 2017-2018, pe care a transmis-o Instituției Prefectului.
Premergător deschiderii anului şcolar 2018-2019, la nivelul judeţului Constanţa a fost întocmit Planul Teritorial Comun de Acţiune (PTCA) pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar. Conform planului de măsuri, a fost desemnat câte un poliţist pentru fiecare unitate de învăţământ preuniversitar, care răspunde, în mod direct, de prevenirea şi combaterea fenomenului antisocial specific acestui domeniu. Poliţiştii desemnaţi au contactat conducerile şcolilor stabilind, de comun acord, modul de cooperare şi de acţiune, în cazul în care în incinta sau în vecinătatea şcolii sunt comise fapte antisociale de natură a perturba desfăşurarea normală a procesului didactic. S-au efectuat controale pe linia respectării prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza bunurilor, s-au informat conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar despre neregulile constatate şi măsurile legale aplicate cu ocazia acţiunilor şi controalelor efectuate. Pe linia prevenirii violenței în școli, polițiștii au desfășurat activități preventiv-reactive în cadrul unor proiecte/campanii de prevenire lansate și implementate la nivel național și local.
În cadrul activităţilor desfăşurate pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă publică în zona unităţilor şcolare, în perioada analizată, efectivele de ordine publică au participat la 53 acţiuni pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar. Au fost legitimate 447 persoane şi aplicate 7 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 R.
Situația privind infracționalitatea din școli
În anul de invăţământ 2018-2019, infracţionalitatea înregistrată în şcoli şi zona adiacentă a acestora a scăzut cu 19 % (un minus de 4 infracţiuni), de la 21 la 17, faţă de aceeaşi perioadă a anului şcolar 2017-2018, toate cele 17 infracţiuni fiind comise în incinta şcolilor. Pe genuri de fapte, situaţia se prezintă astfel: Loviri şi alte violenţe - 11 infracţiuni; Însuşirea bunului găsit- 1 infracţiune; Furt-3 infracţiuni; Alte infracţiuni – 2;
După locul producerii, situaţia se prezintă astfel: în mediul urban au fost comise 16 fapte, (cu 3 fapte mai puţin faţă de perioada similară a anului şcolar precedent); în mediul rural a fost comisă 1 faptă (cu o faptă mai puţin faţă de perioada similară a anului şcolar precedent). Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, infracţiunile sesizate comise în incinta şcolilor au scăzut, identificându-se drept principale cauze favorizante: lipsa de supraveghere a elevilor de către profesorii de serviciu, necunoaşterea în şcoli a stărilor conflictuale existente între elevi şi lipsa de fermitate a agenţilor de pază/paznici, aflaţi în serviciu privind accesul persoanelor străine în unităţile de învăţământ, precum şi afişarea ostentativă de către elevi, a obiectelor de valoare pe care le deţin (în special telefoanele mobile). De asemenea, potrivit IPJ Constanța, se constată faptul că în zona adiacentă şcolilor, în anul şcolar 2018-2019, nu au fost înregistrate infracţiuni, faţă de perioada similară a anului şcolar trecut când au fost înregistrate 2 infracţiuni. ”Totodată se impune continuarea activităţilor preventive în şcoli, respectiv şedinţe informativ-preventive cu elevii şi părinţii acestora, în care vor fi prezentate evenimente cu caracter penal (infracţiuni ce se comit frecvent, moduri de operare, bunuri sustrase, etc). Este necesar ca aceste activităţi să se desfăşoare interactiv, ocazii cu care vor fi prezentate riscurile la care se expun elevii ca potenţiale victime, dar şi ca posibili autori”, potrivit reprezentanților IPJ Constanța.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News