REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.7° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
22.7° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

Inspector antifraudă, prins în flagrant de DNA când primea 100.000 de euro

Inspector antifraudă, prins în flagrant de DNA când primea 100.000 de euro

Replica API 30 martie 2022 | 15:42 6821

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 29 martie 2022, a inculpatei POPA GEORGIANA, inspector în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii martie 2022, inculpata Popa Georgiana ar fi pretins, în mod repetat, de la un fost director în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (martor în cauză) suma de 100.000 euro, despre care susținea că o va remite unui procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență.

În schimbul banilor, presupusul procuror ar fi trebuit să dispună o soluție favorabilă martorului într-o eventuală cauză penală în care acesta ar fi fost cercetat.

În contextul menționat mai sus, la data de 29 martie 2022, inculpata Popa Georgiana ar fi primit cei 100.000 de euro pretinși, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatei Popa Georgiana i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 30 martie 2022, inculpata urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca lucri la ANAF citeva ani iti asiguri traiul ptr. 2 generatiu. SPAGARI rau bre.La CONSTANTA este prapad.
0
0
Asta e doar 1 si institutia are mii de angajati
2
0
la anaf la cta,pe cand
0
0
Nu fa ce face popa.
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768