Inspectoratul Şcolar, solicitare către Poliție și Jandarmerie: vrea pază în şcolile din Constanţa!
Inspectoratul Şcolar, solicitare către Poliție și Jandarmerie: vrea pază în şcolile din Constanţa!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestInspectoratul Școlar Județean Constanța a solicitat Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța alocarea de personal pentru paza unităților de învățământ din județul Constanța. Solicitarea vine ca urmare a analizării situației existente în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța și a constatării conform căreia se prefigurează tot mai acut factori de risc.
Scopul acestei solicitări este acela de a colabora strâns, mai aproape de spațiul școlar, în vederea prevenirii și fenomenului de bullying, a consumului de substanțe și a traficului de persoane. De asemenea, ISJ are în vedere competențele materiale limitate ale agenților de pază, față de cele ale poliției și ale jandarmeriei, agresivitatea manifestată în interiorul unităților de învățământ. Adresele transmise către cele două instituții urmăresc prevederile Legii nr. 35 din 2007, republicate, privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, precum și Planul teritorial comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, în anul școlar 2019-2020, au transmis reprezentanţii ISJ Constanţa.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News